
Cele mai importante centru universitare din România au scos la concurs sute de locuri la o gamă variată de specializări.Oferta de admitere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca cuprinde 4.772 de locuri subvenţionate de la buget şi 11.914 cu taxă. Înscrierea candidaţilor are loc în perioada 12-23 iulie.
Taxele de înscriere variază între 30 şi 50 de lei, în funcţie de specializare. Odată admişi pe locurile cu taxă, studenţii vor avea de achitat taxe de şcolarizare cuprinse între 2.000 de lei (Facultatea de Teologie Reformată) şi 5.500 (specializarea Cinematografie, Fotografie, Media).
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a scos la concurs 560 de locuri la buget şi 260 la taxă. Înscrierea candidaţilor are loc în perioada 12-18 iulie, urmând ca pe 21 iulie să aibă loc examenul de admitere. Taxa de înscriere este de 300 de lei.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu 2.600 de locuri subvenţionate de la buget şi 1.510 locuri la taxă. Taxa de înscriere la admitere este de 120 de RON.
Concursul de admitere are loc în perioada 12 – 23 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 28 şi 29 iulie.
La Universitatea Bucuresti au fost scoase la concurs 4.211 de locuri la buget şi 6.530 la taxă. Înscrierile au loc între 8 şi 15 iulie. Taxa de înscriere diferă în funcţie de facultate, de la 80 de lei la Facultatea de Fizică, la 100 de lei la Geografie, 150 de lei la Administraţie şi 260 de lei la Drept.
Dosarele de admitere se depun la secretariatele facultăţilor, care vor funcţiona în perioada înscrierilor de luni până vineri între 9.00 şi 14.00, iar în weekend între 9.00 şi 12.00.
Facultăţile care au admitere bazată pe examen vor desfăşura testele în perioada 17-22 iulie, iar data limită de afişare a rezultatelor este 25 iulie. Taxa de şcolarizare pentru studenţii care vor fi admişi la taxă este, de anul acesta, de 3.100 de lei pe an.
Cele patru facultati din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au scos la concurs 790 de locuri la buget. Admiterea se face pe baza unui examen scris, iar rezultatele finale, ca şi lista candidaţilor admişi vor fi afişate la avizierele facultaţilor în cel mult 48 de ore de la terminarea probelor. Înscrierile la Universitatea de Medicină se fac în perioada 12 iulie – 18 iulie.
Taxa de înscriere este de 200 RON pentru toate facultăţile şi specializările. Taxa de studiu stabilită de Senatul UMF Carol Davila pentru ciclul de studii universitare 2010 – 2011 este de 6.000 RON / an de studiu.
Academia de Studii Economice din Bucureşti pune la dispoziţia absovenţilor de liceu care vor să urmeze cursurile la zi de la una din cele zece facultăţi, 2.650 de locuri la buget şi 2.210 locuri la taxă. Pentru cei care vor să aleagă cursurile învăţământului la distanţă, şapte facultăţi din cadrul Academiei de Studii Economice au scos la concurs 1.280 de locuri.
Înscrieri la ASE se fac în intervalul 12 – 16 iulie. Susţinerea probei de concurs a fost programată între 19 şi 21 iulie, iar afişarea rezultatelor finale va avea loc în zilele de 22 şi 23 iulie. Taxa de scolarizare este de 3.000 de RON/an în primii doi ani de studiu şi 2.700 de lei/an în ultimul an de studiu. Vezi aici situaţia înscrierilor
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti a scos la concursul de admitere de anul acesta 550 de locuri la buget şi 760 la taxă la forma de învăţământ la zi. Trei din cele patru facultăţi din cadrul SNSPA au pus la dispoziţia absolvenţilor de liceu 950 de locuri la forma de învăţământ la distanţă.
Taxa de admitere la toate formele cu examen este de 150 de lei, iar cea de admitere la ID esre de 100 de lei. Taxa anuală de şcolarizare este de minim 2.000 de lei.
Înscrierea candidaţilor la concursul de admitere pentru învăţământul la zi se face în perioada 12-16 iulie, iar pentru învăţământul la distanţă, în intervalul 12-23 iulie.
Numărul total de locuri scoase la concurs de către toate cele 15 facultăţi din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, este de 4.740 subvenţionate de la buget şi 1.150 la taxă. Înscrierile la Universitatea Politehnica din Bucureşti se fac în perioada 9 -17 iulie, iar examenul de admitere este programat în zilele de 19 si 20 iulie. Valoarea taxei de înscriere este de 100 lei.
Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu 3.325 de locuri la buget şi 5.490 de locuri la cu taxă. Admiterea se va desfăşura în perioada 12 – 17 iulie, rezultatele urmând să fie afişate cel târziu pe data de 20 iulie.
Admiterea la cele 15 facultăţi ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” se realizează pe bază de concurs de dosare. Taxele de înscriere variază între 0 lei (facultăţile de Chimie şi Teologie Romano-Catolică) şi 250 de lei (facultăţile de Informatică, Educaţie Fizică şi Sport, Economie şi Administrarea Afacerilor), iar taxele de studiu sunt în acest an între 1.600 RON/an şi 3.000 RON/an.
Oferta de admitere a Universităţii Tehnice ”Gh. Asachi” din Iaşi cuprinde 2.915 locuri subvenţionate de la buget şi 1.550 cu taxă. Taxele de înscriere variază între 50 de lei (Facultatea de Textile-Pielărie) şi 250 de lei (Facultatea de Arhitectură). Admiterea la cele 11 facultăţi din cadrul instituţiei ieşene deînvăţământ are loc în perioada 13-31 iulie.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi a scos la concurs 600 de locuri la buget şi 1.225 cu taxă. Înscrierea candidaţilor are loc în perioada 12 – 18 iulie 2010, textul grilă fiind programat în data de 21 iulie 2010. Taxele de înscriere variază între 150 de lei (Facultatea de Bioinginerie Medicală) şi 350 de lei ( specializările Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală).
Nici taxele anuale de şcolarizare nu sunt de neglijat, ele fiind cuprinse între 3500 şi 6.000 de lei (Medicină, Medicină dentară şi Farmacie).
Universitatea de Vest din Timişoara a pus la bătaie 1.758 de locuri la buget şi 3.635 de locuri la taxă. Înscrierea la cele 11 facultăţi din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara se face în perioada 8-24 iulie, fiecare facultate având propriul ei calendar. Candidaţii trebuie să plătească o taxă de înscriere la examenul de admitere de 100 de lei.
Înscrierile la Universitatea Politehnică din Timişoara se fac în perioada 13 – 17 iulie, admiterea urmând să aibă loc pe data de 19 iulie. Rezultatele finale se vor afişa pe 23 şi 24 iulie.
Taxa de înscriere la examenul de admitere este de 100 de lei.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara a scos la concurs 560 de locuri subvenţionate de la buget şi 616 locuri cu taxă. Înscrierea candidaţilor se face în perioada 12-16 iulie, iar examenul de admitere este programat să aibă loc pe 21 iulie.
Taxa pentru participarea la concursul de admitere este 100 de lei.