SportinCluj.ro: Victorie la Iași pentru ”U” Prodvinalco Cluj

Stadionul Tepro din Iași a găzduit ieri, 10 aprilie, etapa a IV-a a Cupei României la rugby masculin. În cadrul acestei runde, rugbyștii formației ”U” Prodvinalco s-au impus cu scorul de 18 la 3 în fața gazdelor de la CS Politehnica Unirea Iași. Ovidiu Melniciuc a reușit o transformare și cele două lovituri de pedeapsă, iar eseurile au fost marcate de Vasile Paraschiv și Leimoni Moala. Cel din urmă a fost desemnat omul meciului, potrivit U-Cluj.ro.„A fost un meci destul de dificil pe atac, foarte bun pe apărare. Am reușit să contracarăm o echipă puternică pe înaintare, o echipă care a pus mare probleme și la Steaua. Din păcate, atacul nostru nu a fost atât de eficient, nu am reușit să ținem foarte mult posesia, dar felicit echipa pentru victorie și în special pe Leimoni Moala, care a fost ales omului meciului. El a venit după o pauză cauzată de o accidentare și încă nu este complet refăcut, dar cu toate acestea a reușit un meci foarte bun. Felicit înaintarea că a reușit să ducă 80 de minute o muncă de uzură foarte mare”, a declarat Horea Himpea, antrenorul rugbyștilor clujeni.

Pentru formația universitară urmează meciul din etapa a V-a a Cupei României, programat sâmbătă, 16 aprilie, când va primi vizita timișorenilor de la Saracens RCM-UVT. Partida este programată pe stadionul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, cu începere de la ora 11:00, potrivit SportinCluj.ro.

Related posts

Leave a Comment