Echipa națională de fotbal a României și actuala campioană europeană au remizat în partida amicală care s-a disputat duminică seara, pe Cluj Arena. După cum le-a cerut și selecționerul Anghel Iordănescu, înainte de meci, jucătorii români s-au autodepășit și au practicat un fotbal neașteptat de bun în fața unei echipe a Spaniei care este văzută drept una dintre principalele favorite la câștigarea Campionatului European care va avea loc în vara acestui an, potrivit SportinCluj.ro.Chiar dacă ibericii au avut un start mai bun de meci și parea că vor impune ritmul jocului încă din primul minut, “tricolorii” și-au revenit repede și au pus la încercare poarta lui Iker Casillas prin Adrian Popa și Nicuşor Stanciu, dar aceștia nu au reușit să-l învingă pe goalkeeper-ul spaniol. Oaspeții au avut și ei oportunități de a deschide scorul, dar Nolito, Marc Bartra și Pedro Rodriguez nu au reușit să transforme în gol ocaziile create. Astfel, la cabine s-a intrat cu scor alb.
Repriza secundă, asemeni primei părți, a adus ocazii la ambele porți. În primele secvențe de după reluarea meciului, la o lovitură de colț, Pique a ratat o șansă bună de a marca. Replica elevilor lui Iordănescu a venit prin atacantul Cordobei, Florin Andone, care nu a reușit, însă, să fructifice pasa dată de Nicușor Stanciu. Chiar dacă în repriza a doua, pe teren, și-au făcut apariția fotbaliști precum Aritz Aduriz, Isco, Cesc Fabregas sau Alvaro Morata, Spania nu a reușit să plece din România cu o victorie. Pe finalul partidei, Cristian Săpunaru a avut o intervenție imprudentă asupra lui Fabregas, în careu, însă arbitrul a lăsat jocul să continue în ciuda faptului că spaniolii au solicitat penalty. În cele din urmă, confuntarea s-a încheiat cu scorul de 0-0, iar gazdele își trec în palmares un rezultat notabil obținut în fața celei mai titrate echipe naționale de fotbal ale ultimului deceniu.