Clujul ar putea pierde onoarea de găzdui prima ediţie a Campionatului European de Snooker. Organizatorii competiţiei au fost dezamăgiţi de faptul că doar câteva sute de persoane au asistat, în Sala Polivalentă, sâmbătă şi duminică, la meciurile din Snooker Titans Trophy, o competiţie care a adus la Cluj patru dintre cei mai cunoscuţi practicanţi ai acestui sport, inclusiv campionul mondial, Mark Selby (foto), sau legenda vie a snookerului mondial, Ronnie O Sullivan, scrie SportinCluj.ro.
Alături de ei, la competiţia câştigată de Mark Selby, au mai participat Steve Davis şi Reanne Evans. Organizatorii turneului mizau pe câteva mii de spectatori. Cel mai ieftin bilet a costat 97 de lei. În aceste condiţii, Campionatul European de Snooker, programat pentru începutul lunii octombrie, s-ar putea muta la Bucureşti.