Deşi ambii jucători sunt talentaţi şi într-o formă fizică bună, ei au jucat foarte puţin în acest sezon, datorită concurenţei ridicate. Astfel, Urko Vera a jucat în trei partide, iar Giuseppe de Luca în două. Nici unul nu a reuşit să înscrie vreun gol. Salariul lunar al lui Urko Vera este de 17.000 de euro, iar cel al lui Giuseppe de Luca este de 12.000 de euro.
Cei doi vor fi lăsaţi să îşi caute echipe, iar rezilierea contractelor cu CFR Cluj va fi realizată pe cale amiabilă.
Citiţi AICI lista jucătorilor care au început negocierile pentru prelungirea contractelor.