„Feroviarii” au început mai bine partida şi au trecut pe lângă deschiderea scorului prin Ionuţ Larie şi Cristian Bud. Replica ilfovenilor a venit, în minutul 26, din partea lui Neluţ Roşu care trimis mingea în bara porţii lui Traian Marc.
Zece minute mai târziu, oaspeţii au cerut penalty, acuzând un henţ al lui Tiago Lopes în propriul careu. Centralul Sebastian Colţescu a lăsat jocul să continue şi astfel la cabine s-a intrat cu remiză albă.
Debutul reprizei secunde nu a adus faze notabile de poartă, ci doar o altă solicitare a unei lovituri de la 11 metri în dreptul Concordiei Chiajna care a acuzat faptul că fundaşul „alb-vişiniilor”, Andrei Mureşan, a atins mingea cu mâna în interiorul suprafeţei de pedeapsă, dar şi de această dată arbitrul nu a considerat că se impune acordarea unui penalty. În minutul 63, căpitanul Mario Camora a avut o şansă bună de a marca, însă şutul său puternic de la distanţă a fost respins de goalkeeper-ul Concordiei. În cele din urmă, clujenii au deblocat tabela, în minutul 66, graţie golului înscris de spaniolul Cristian López cu o execuţie simplă din careu. La doar două minute distanţă, nou-intratul Bruno Guimarães a dublat avantajul CFR-ului şi a stabilit scorul final.
Citiţi mai multe AICI.