
Principalele intenţii afişate de Spania sunt următoarele:
– Pentru a pune în aplicare Tratatul de la Lisabona, Madridul s-a „pus la dispoziţia” noilor structuri europene, în special a noului preşedinte permanent al UE, belgianul Herman Van Rompuy, care va conduce în principal toate summiturile.
– Zapatero, care se confruntă cu o criză profundă marcată de o rată foarte ridicată a şomajului în Spania, va consolida relansarea prevăzută în 2010 şi va pune bazele unei creşteri „durabile”, în ideea dotării Europei cu o veritabilă „guvernare economică”.
– Diplomaţia spaniolă îl va ajuta pe Înaltul reprezentant pentru Politică Externă, Catherine Ashton, în avansarea dosarelor în domeniile în care Madridul dispune de o anumită influenţă: America Latină,
Caraibe, Maghreb sau Orientul Mijlociu.
– Relansarea Uniunii pentru Mediterană (UMP), ameninţată de conflictul din Orientul Mijlociu, este o prioritate spaniolă împreună cu Parisul, fiind prevăzut un summit în iunie la Barcelona (nord-est).
– În pofida reticenţelor partenerilor săi, Spania doreşte o apropiere între UE şi Cuba şi semnarea unui acord de cooperare cu insula comunistă.
– Madridul doreşte de asemenea redinamizarea relaţiilor între UE şi America Latină (Acordul de asociere cu America Centrală, negocieri cu Mercosur) şi ameliorarea relaţiilor transatlantice cu Washingtonul.
– Acţiuni în vederea întăririi securităţii şi lupta împotriva terorismului în dosare precum neproliferarea nucleară, Iranul, Coreea de Nord, Afganistanul sau Somalia (pirateria).
– Intensificarea ritmului candidaturii Turciei, sprijinită de Spania.
– Sporirea solidarităţii europene în vederea apropierii de obiectivul de 0,7 la sută din PIB, destinat ajutorării statelor sărace.
– Stimularea politicilor privind egalitatea între sexe şi a luptei împotriva violenţei sexiste, precum şi o politică unitară în domeniul imigraţiei.