Pe lângă promovarea propriilor lucrări – cu care este dator orice creator dornic de a-şi împărtăşi trăirile ascultătorilor săi – , Sorin Lerescu a gândit şi a susţinut un program autentic de promovare a muzicii româneşti contemporane prin ansamblul TRAIECT, fondat în 1982: a prezentat publicului din ţară şi din străinătate, în cei aproape 30 de ani de existenţă a formaţiei, un mare număr de opus-uri contemporane, cu un spectru larg de stiluri şi tendinţe estetice. Un alt gest care l-a propulsat la calitatea de organizator al vieţii muzicale româneşti este şi cel de a fi fondator şi director artistic al Festivalului internaţional ÎNTÂLNIRILE MUZICII NOI de la Brăila, oraşul unde Xenakis a copilărit, asimilând vitalitatea muzicii româneşti.
Născut la 14 noiembrie 1953 la Craiova, a urmat studii de compoziţie la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cu Tiberiu Olah şi Anatol Vieru, participând ulterior la masterclass-uri organizate de muzicieni cunoscuţi precum Brian Ferneyhough şi Morton Feldman. Din 2003 este Preşedintele Secţiunii Naţionale Române a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC). A fost şi director artistic al ediţiilor a 14-a, din 2004 si a 19-a, din 2009, – împreună cu Doina Rotaru – ale SĂPTĂMÂNII INTERNAŢIONALE A MUZICII NOI de la Bucureşti, asigurând, totodată, între anii 2005-2010, şi direcţia artistică a Festivalului Internaţional “MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC”, împreună cu colegii săi din Comitetul Executiv al Secţiunii Naţionale. Sorin Lerescu este membru S.A.C.E.M. (Franţa) şi în Consiliul Director al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Compozitorul a participat la festivaluri şi întâlniri importante consacrate muzicii contemporane: Trondheim, Darmstadt, Tallinn, Roma, Paris, Varşovia, Timişoara, Chişinău, Belgrad, Cluj-Napoca, Gent, Bucureşti, Brăila, Budapesta, Odesa, Reggio Emilia, Minsk, Tirana, Sofia, Bonn, Barcelona, ISCM World Music Days: Romania/Republica Moldova – 1999, Slovenia – 2003, Elveţia – 2004, Croaţia – 2005, Germania – 2006, Hong Kong – 2007, Lituania – 2008, Suedia – 2009, Australia – 2010.
Beneficiind de un discurs o calitate muzicologică notorie, în 2001 Sorin Lerescu a fost invitat să susţină un seminar de compoziţie la Istituto Musicale „Achille Peri” din Reggio Emilia. În noiembrie 2003 a făcut parte din Juriul internaţional de compoziţie al Premiului „Valentino Bucchi“ din Roma, unde a susţinut şi un master class de compoziţie. În 2006 a fost membru în juriul internaţional de compoziţie al ISCM-CASH Young Composer Award 2006 la Festivalul ISCM World New Music Days 2006, Stuttgart (Germania), iar în 2008 a fost Preşedinte al Juriului internaţional de compoziţie de la Plovdiv (Bulgaria). Sorin Lerescu a fost recompensat cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor pentru muzică de cameră pe anul 2003 şi cu Premiul George Enescu al Academiei Române pentru creaţie muzicală pe anul 2003, fiind distins şi cu Meritul Cultural în 2004. Este deţinător al Premiului ATM (cu Grupul de Muzică Nouă TRAIECT – în 1983)
Creaţia sa cuprinde 4 simfonii, 4 concerte, 2 cantate, lucrări instrumentale şi vocal-instrmentale, opera URMUZICA. Opus-uri de Sorin Lerescu au fost interpretate în concerte şi recitaluri în: Franţa, Belgia, S.U.A., Italia, Republica Moldova, Serbia, Spania, Portugalia, Olanda, Germania, Belarus, Ucraina, Australia, Slovenia, Elveţia, Austria, Ungaria, Albania, Bulgaria; înregistrate sau transmise la radio şi televiziune de: Radio România, Radio Iaşi, Radio Cluj, TVR, TV SIGMA, Radio 3 Gent, TVM, TvRM, BBC–Radio 3, Magyar Radio, Polski Radio, SMEI-UCMR; editate pe discuri LP, casete audio şi compact-discuri în România de către Societatea Română de Radiodifuziune, ELECTRECORD, INTERCONT MUSIC, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, în Marea Britanie (METTIER Sound & Vision Ltd.) şi Australia (MOVE RECORDS). Lucrările sale au fost tipărite la EDITURA MUZICALĂ din Bucureşti, la CARCIOFOLI Verlagshaus din Zürich şi la LUCIAN BADIAN EDITIONS din Ottawa, Canada. Sorin Lerescu a publicat analize şi cronici muzicale în presa scrisă, a participat la emisiuni de radio şi de televiziune, în calitate de realizator şi de invitat, a conferenţiat despre muzica românească contemporană şi despre lucrările sale în ţară şi peste hotare (fiind invitat la Universitatea Transilvania din Braşov în anul 2010 pentru o conferinţă specială dedicată creaţiilor sale).
Sorin Lerescu este Doctor în Muzicologie al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj (1999) şi conferenţiar universitar la Facultatea de Muzică a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, unde susţine cursul de contrapunct şi de compoziţie. Cărţile sale, Teatrul instrumental şi Sinteze de contrapunct au fost publicate în 2001 şi 2003, la Bucureşti, de către Editura Fundaţiei „România de Mâine”, evidenţiind un demers pedagogic răsplătit de calitatea discipolilor săi şi o profunzime muzicologică ancorată în contemporaneitate. Teatrul instrumental este o carte unică în literatura română de specialitate, ce descrie un important fenomen artistic pornind de la premisa sincretismului artelor: de-a lungul istoriei artelor, redefinirea relaţiei dintre muzică şi cuvânt, posibilitatea vizualizării muzicii, alăturarea teatrului, artelor plastice, coregrafiei, dezvoltarea fenomenului multimedia sunt tot atâtea elemente care au contribuit la apariţia teatrului instrumental.
Genul simfonic reprezintă pentru Sorin Lerescu finalitatea preocupărilor experimentale din laboratorul său componistic, realizate mai întâi în celelalte lucrări solistice sau camerale: Simfonia I (1984) continuă existenţa pluridimensională a genului în secolul al XX-lea, propunând însă o nouă fizionomie a ciclului: tripartitismul de tip A-B-C favorizează ideea unei desfăşurări cursive a transformărilor, contrastelor de structuri şi stări. Simfonia II (1987) aprofundează o scriitură orchestrală foarte diversă: volumele sonice supraîncărcate (texturile), deplasarea spaţială a combinaţiilor polifonice sau heterofonice, inserţia fragmentelor „camerale“ în complexul orchestral, realizând o sinteză continuu-discontinuu, evolutiv-static. Simfonia III (1994) oferă modelul orchestral al unui nou tip de discurs sonor marcat de prezenţa în diferite ipostaze melodice, ritmice, polifonice a unei teme expuse de clarinet, în debutul lucrării: suprafeţele timbrale, textura care apare în variate ipostaze expresive, aidoma unei structuri prismatice aflată mereu în transformare şi recompunere plastică. Simfonia IV (cu orgă) (2001) propune o polifonie complexă între structuri omofone şi puncte de orgă care sugerează continuitatea între accentele dramatice expuse de diferite combinaţii instrumentale, realizând o impresionantă sinteză de melodie, ritm şi culoare timbrală. Orga este înţeleasă ca parte a expresivităţii timbrale a complexului orchestral, având însă şi valenţe solistice cu efecte în arcuirea formei muzicale.
Alte lucrări care definesc preocupările creatoare ale lui Sorin Lerescu sunt lucrările dedicate orchestrei de coarde precum „Momente, „Ambianţe” (concert pentru orchestră de coarde), în cadrul cărora continuitatea şi discontinuitatea discursului sunt elementele dramaturgice care stau la baza construcţiei arhitectonice muzicale. Sax-concerto pentru saxofon şi orchestră (2004) se constituie într-o experienţă îndelungă de condensare şi exprimare a unor trăiri muzicale redate prin calitatea unui mare interpret căruia îi este dedicată lucrarea: Daniel Kientzy. Ciclul „Modalis” (cu lucrarea concertantă „Modalis II” – o sărbătoare a culorii timbrale a flautului), lucrări precum „Solo-Multipli”, „Phonologos” completează un portret componistic ce mai cuprinde lucrări camerale, simfonice şi corale. Opera Naţională Română din Bucureşti a găzduit premiera operei „Urmuzica”, concepută după poemul „Fuchsiada“ de Urmuz: neomodalismul, polifonia eliberată de constrângeri, varietatea ritmică şi timbrală constituie elementele de bază. “The Romanians of the Day” (“Românii din ziua de azi”) este titlul unui CD apărut in 2002 la Melbourne (Australia), care evocă o relaţie specială de colaborare intre compozitorii din statul australian Victoria şi cei din România. In anul 2000 s-a realizat primul concert integral cu opere australiene din România, interpretat de Ansamblul Traiect, condus de Sorin Lerescu, in cadrul Festivalului Internaţional “Întâlnirile Muzicii Noi” (“Meetings of New Music”) de la Braila.
Fidel artei sale componistice, în egală măsură şi artei sale pedagogice şi muzicologice, Sorin Lerescu ilustrează profilul complex al muzicianului modern, marcat de întregul spectru de preocupări artistice ce caracterizează un artist autentic de la confluenţa secolelor XX-XXI.
Petruţa Măniuţ
Portalul ClujtOday.ro se asociază urărilor publicaţiei No 14PlusMinus şi îi urează mzicianului român Sorin Lerescu:MULŢI ANI!!!
