Prefectul Clujului, Florin Stamatian, a semnat ordinul de suspendare din funcţie a primarului Apostu.“Am emis, vineri, ordinul de suspendare a primarului, după ce am primit decizia instanţei prin care acesta a fost arestat preventiv. La nivelul municipiului Cluj-Napoca nu s-au produs disfuncţionalităţi, viceprimarul Radu Moisin preluând atribuţiile lui Sorin Apostu, ca reprezentant al majorităţii PDL din Consiliul Local”, a declarat Stamatian pentru Hotnews.
Consiliul Local ar trebui sa decida intr-o sedinta ordinara, ce va avea loc pe 29 noiembrie, care dintre cei doi viceprimari – Laszlo Attila sau Radu Moisin – va prelua atributiunile edilului.