Reprezentanţii Sindicatului Viitorul Mineritului din Roşia Montană au trimis o scrisoare deschisă Parlamentului Canadei. Demersul lor vine ca o reacţie, după ce mai multe organizaţii ecologiste au trimis o scrisoare similară parlamentarilor de la Ottawa. Sindicaliştii acuză 10 minciuni care ar fi vehiculate de adversarii proiectului minier care ar urma să fie dezvoltat în Munţii Apuseni de către compania Roşia Montană Gold Corporation, care are capital canadian. Iată lista alcătuită de sindicalişti:1. “Proiectul minier de la Roşia Montană generează un impact şi riscuri de mediu şi sociale grave”. A fost realizată o evaluare a impactului de mediu detaliată în conformitate cu cele mai stricte acte normative şi reglementări europene privind mineritul şi managementul deşeurilor. Printre principalele efecte sociale ale revitalizării mineritului la Roşia Montană se numără dezvoltarea economică a localităţii şi a zonei învecinate şi crearea a mii de locuri de muncă. De asemenea, un impact de mediu semnificativ îl va avea eliminarea poluării existente în zonă, generată de fostele operaţiuni de exploatare. Ca dovadă a faptului că proiectul minier este monitorizat de autorităţile europene, am dori să evidenţiem o declaraţie recentă (din septembrie 2013) a Dlui. Joe Hennon, purtătorul de cuvânt al Comisarului European de Mediu Janez Potocnik, citată în presă: “Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape proiectul minier de la Roşia Montană, dar până acum nu a existat nicio încălcare a legislaţiei Uniunii Europene.”
2. “Patru munţi sfărâmaţi; trei localităţi distruse; un crater lung de opt kilometri şi adânc de 400 de metri, vizibil din spaţiu.” Aceasta este o minciună. În realitate, acest proiect va funcţiona pe perimetrul unei foste mine de stat operată în carieră deschisă, care a rămas nereabilitată şi foarte poluată de la închiderea sa în 2006, închidere impusă prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Proiectul minier modern şi-a asumat eliminarea poluării istorice, iar în acest sens s-a construit deja în Roşia Montană o staţie pilot de epurare a apelor acide,pentru identificarea celor mai potrivite tehnologii ce urmează să fie implementate în viitoarea staţie de tratare a apelor industriale. Craterele existente în prezent vor fi reintegrate în peisajul natural, fie ca păduri, fie ca lacuri. După finalizarea exploatării, există un plan post-închidere care va integra întreaga zonă în peisajul natural. Singura imagine vizibilă din spaţiu va fi una cu păduri, un lac şi păşuni.
3. “Un lac de cianuri de 215 milioane de metri cubi care va rămâne aici pentru totdeauna”– În iazul de decantare, doar 15-20% va fi apă, iar aceasta doar în faza de operare a minei; restul este suprafaţă uscată, alcătuită din particule foarte fine de nămol. Planul de închidere a minei prevede ca iazul de decantare să fie reabilitat în totalitate, astfel încât să nu mai existe apă, iar zona va fi complet ecologizată şi readusă la statutul de pajişte sau păşune, conform celor mai bune practici pentru planurile de închidere aferente operaţiunilor miniere moderne. RMGC va utiliza cele mai bune tehnologii disponibile pentru detoxificarea cianurii, astfel încât să asigure cel mai mic nivel posibil al concentraţiei de cianură în steril. Standardul strict stabilit de legislaţia europeană şi cea românească este de 10 ppm CNWAD (cianură disociabilă în mediu slab acid), iar RMGC s-a angajat să nu depăşească o medie de 5 ppm CNWAD, măsurată în fiecare lună la punctul de descărcare în iazul de decantare – valoare cu mult sub nivelul standard stabilit de Directiva UE. În plus, degradarea pe cale naturală a cianurii, ca urmare a expunerii la soare, alături de diluarea acesteia în masa de sterile, permit companiei să îşi asume un standard de numai 3 ppm CNWAD în iazul de decantare. Standardele internaţionale permit concentraţii care variază între 10 ppm CNWAD (UE) şi 50 ppm CNWAD (Australia) şi chiar 100 ppm CNTOTAL (cianuri totale) (Argentina). S-a stabilit că aceste valori sunt sigure pentru animalele şi păsările ce ar putea fi expuse în zona iazului de decantare.
4. “Utilizarea a 13.000 de tone de cianură pe an (în UE, cantitatea medie de cianură utilizată este de 1-3.000 de tone; mai multe state europene au interzis mineritul cu cianură)”. În circuit închis, Proiectul de la Roşia Montană va utiliza 0,8 kilograme/ tona de minereu procesat. Trebuie evidenţiat faptul că, în orice moment, doar cantitatea necesară pentru operaţiunile zilnice va fi prezentă în zona industrială şi aceasta va fi utilizată doar în circuit închis – nicidecum cantităţile necesare pentru un an întreg sau pentru toţi anii de operare. Aceste cantităţi de cianură nu se acumulează în timp, fiind trecute fie printr-un circuit închis de distrugere a cianurilor, fie reciclate. La scară globală, de exemplu, Newmont Mining raportează faptul că, anual, compania utilizează aproximativ 18.000 de tone la mina Yanacocha din Peru şi 24.000 de tone pe an la complexul de exploatare din Nevada, SUA. Utilizarea este variabilă şi depinde în totalitate de tipul minereului tratat şi de concentraţia minereului respectiv. Statele europene care au interzis cianura în minerit – Germania, Cehia şi Ungaria – NU AU mine de aur. În plus, Germania este printre principalii producători de cianură din lume.
5. “Buget alocat de companie pentru eventualele dezastre de mediu de numai 25 de milioane de dolari.” Scrisoarea ‘uită’ să menţioneze că reabilitarea totală a zonei este asigurată în orice moment în timpul operaţiunilor de exploatare, prin intermediul unei garanţii de mediu care va fi de cel puţin 146 de milioane de dolari. De asemenea, proiectul minier prevede o garanţie de mediu suplimentară: 25 de milioane de dolari pentru garanţia de răspundere de mediu, care să acopere orice daune în eventualitatea unor accidente şi în conformitate deplină cu Directiva UE privind răspunderea de mediu (ELD).
6. “Distrugerea patrimoniului arheologic”. Aceasta este pur şi simplu o minciună sfruntată, deoarece compania minieră a cheltuit deja peste 30 de milioane de dolari pentru cercetarea şi salvarea patrimoniului de la Roşia Montană. Obiectivele majore de patrimoniu cultural din Roșia Montană se află în afara zonei de exploatare. De remarcat în principal faptul că această companie a finanţat cel mai vast program de cercetare arheologică din România de până acum, desfăşurat în perioada 2001-2007, sub coordonarea ştiinţifică a Muzeului Naţional de Istorie a României. În urma acestei cercetări, s-au identificat următoarele zone pentru conservare in situ: Carpeni – 23,3 hectare, reţeaua de galerii Cătălina-Monuleşti, Piatra Corbului – 5,4 hectare, Tău Găuri – 3 hectare, Jig Văidoaia, toate reprezentând zone protejate cu valori arheologice în cadrul proiectului minier, care se întind pe o suprafaţă totală de peste 31 de hectare; Centrul Istoric al Roşiei Montane (zona protejată) – 137 ha, Biserica Greco-Catolică plus alte zone protejate cu valori arhitecturale şi urbanistice, care se întind pe o suprafaţă de 144 de hectare. În plus, compania minieră a restaurat deja 20 de case şi peste 300 vor fi restaurate în paralel cu dezvoltarea proiectului minier. În februarie 2010, compania minieră a deschis în Roşia Montană prima expoziţie în cadrul viitorului Muzeu al Mineritului. Investitorul s-a angajat să asigure alte 70 de milioane de dolari pentru protejarea patrimoniului local şi cultural din Roşia Montană şi din împrejurimi. În absenţa tuturor acestor investiţii şi a oportunităţilor de dezvoltare, patrimoniul va dispărea pur şi simplu – şi la fel oamenii, pentru că nu există o alternativă fezabilă la minerit pentru această regiune.
7. “Exproprierea cetăţenilor pentru a face loc proiectului minier”. De prea mulţi ani este ignorată vocea comunităţii locale. Dorim să le spunem tuturor că acest proiect poate fi realizat doar dacă localnicii şi-l doresc – şi, în calitate de reprezentanţi ai comunităţii din Roşia Montană, reiterăm încă o dată faptul că localnicii susţin puternic investiţia şi toate oportunităţile pe care aceasta le aduce. Programul de strămutare şi relocare a fost dezvoltat împreună cu comunitatea, cu respectarea standardelor Băncii Mondiale. De remarcat faptul că strămutarea a fost şi va fi un proces voluntar, astfel încât aproape 80% din proprietăţile private din zona de impact a proiectului au fost achiziţionate până acum. Oamenii sunt mulţumiţi de opţiunile oferite, mulţi s-au mutat la o viaţă mai bună în oraşele mai mari din apropiere şi aşteaptă începerea mineritului în zonă pentru a-şi putea găsi un loc de muncă. Nu au fost făcute exproprieri. De fapt, conform legii, Guvernul este singurul responsabil de exproprieri, dacă este cazul.
8. “Proiectul ar conduce la distrugerea unei zone extinse, cu un patrimoniu cultural şi natural semnificativ. Pe termen lung, localnicii nu vor avea oportunităţi economice după finalizarea proiectului.” Dat fiind faptul că locuim în zonă şi am văzut ce a făcut această companie în comunitate, respingem ferm aceste speculaţii şi spunem că doar printr-o dezvoltare economică puternică, alimentată de un minerit modern, putem avea un viitor în Roşia Montană – patrimoniu reabilitat, mediu curat, dezvoltare turistică şi o comunitate stabilă şi durabilă. Altfel, în lipsa unor investiţii solide, posibile doar prin intermediul unui proiect minier viabil, precum cel propus de Gabriel Resources, Roşia Montană va rămâne un loc gol, depopulat şi degradat.
9. ‘Începuturile proiectului în România sunt asociate cu ilegalităţi expuse de mai multe investigaţii jurnalistice.’ RMGC respectă în totalitate termenii licenţei, reglementaţi de legislaţia aplicabilă şi autoritatea competentă, ANMR. Compania minieră RMGC a declarat că şi-a asumat angajamentul ferm de a-şi derula toate operaţiunile în mod transparent şi deschis – deoarece aşa este corect şi deoarece acest lucru oferă mai departe asigurări. De-a lungul anilor, ONG-urile au încercat din răsputeri să blocheze Proiectul Roşia Montană, înaintând în instanţă 150 de litigii împotriva companiei şi / sau a instituţiilor relevante, dar compania a câştigat toate litigiile materiale din ultimii zece ani deoarece majoritatea sunt nefondate şi înaintate instanţei doar pentru a pierde timp; timp de care comunitatea nu dispune dacă se doreşte dezvoltarea unui viitor sustenabil.
10. “Compania este investigată în România pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani. Cerem Canadei să nu susţină acest demers distructiv şi controversat de extracţie a resurselor”. Realitatea este că o companie de la care RMGC (compania română în care Gabriel Resources este acţionar majoritar) a achiziţionat bunuri, în calitate de beneficiar, este cea care face obiectul urmăririi penale. Procuratura a dispus investigarea tuturor tranzacţiilor derulate de această companie anchetată. Gabriel Resources şi RMGC au declarat public că nu au comis nicio ilegalitate, ci doar au achiziţionat bunuri în mod legal şi transparent, în conformitate cu practicile internaţionale de achiziţii. Investigaţiile se referă la peste 130 de companii, printre care şi RMGC. RMGC a declarat că niciun angajat al companiei sau membru al echipei sale de management nu a fost pus sub anchetă.
