PROGRAM
Joi, 14 octombrie, ora 17.30
Prof.dr. Augustin Ioan (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti) – „Mormânt, monument, memorial: Arhitectura pentru istorii controversate”
Marţi, 26 octombrie, ora 17.30
Conf.dr. Sanda Cordoş (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca) – „Ideologia realismului socialist în România”
Motto:
Paul Georgescu: „Viitorul e non-stop. Cum să mă apăr?”
„Conferinţa îşi propune să prezinte maniera în care realismul socialist a intrat (începând cu anul 1946) în România şi s-a manifestat, pe durata a aproape două decenii, ca ideologie suverană în domeniul artei. Sunt investigate grupările şi figurile (politice şi artistice) care au contribuit la impunerea şi desfăşurarea fenomenului, după cum sunt radiografiate etapele acestuia şi ideile pe care le subîntinde. Este discutată aderarea publică la doctrină atât a scriitorilor canonici, cu un renume consolidat în perioada interbelică (Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Eusebiu Camilar etc.), cât şi a tinerilor care s-au impus după Al Doilea Război Mondial (Marin Preda, Petru Dumitriu, Lucian Raicu, Ov. S. Crohmălniceanu etc.), fără a ignora partitura bogată a activiştilor politici (de la Gh.Gheorghiu-Dej şi N. Ceauşescu la N. Moraru, M. Novicov, I. Vitner etc.) ” (Sanda Cordoş)
Miercuri, 27 octombrie, ora 17.30
Horia-Roman Patapievici (ICR) – „Anticomunismul Monicăi Lovinescu și patriotismul lui Virgil Ierunca”
Motto: „Şi rămâi cu acest popor, rămâi singur cu această cetate, cu acest secol, față-n față, ca un copil” Iosif Alexandrovici Brodski
„Monica Lovinescu a fost, cu mijloacele comentariului literar, un critic ideologic şi un catalizator politic căruia i-a lipsit reacţia pe care s-o precipite. Aceasta a fost una din dramele ei, pe care eşecul mişcării Goma îl ilustrează. Nu o interesa să aibă geniul unui Călinescu, pe care, în ţară, toţi criticii din ultima generaţie maioresciană îl invidiau şi şi-l doreau; şi nici nu căuta formulele critice capabile să-i canonizeze literar pe cei buni din punct de vedere estetic. Ea îi căuta pe cei drepţi. Din acest motiv, al doilea paradox al lucrării ei publice a fost acela că mesajul ei a fost perfect înţeles numai de cei care au detestat-o, singurii care (din cauza cenzurii) au putut scrie despre ea înainte de 1989. Aceştia au înţeles că nu ca autori mediocri au fost ei demascaţi de judecăţile Monicăi Lovinescu, ci în calitatea lor de nulităţi morale şi de caractere pernicioase.
Virgil Ierunca avea o certă vocaţie de filosof, vocaţie de care mărturiseşte nu doar fomidabila bibliotecă pe care a lăsat-o în urmă, ci şi curiozitatea cu care, şi-n anii săi târzii, se ţinea la curent cu toate noutăţile filosofice. Ar fi putut deveni un excelent cercetător la CNRS, cariera pe care conştient a refuzat-o, în favoarea pasiunii pentru România. A ales să îmbrăţişeze o altă carieră, fără recompense profesionale şi fără recunoaştere publică în ţara de exil, Franţa, cariera celui care construieşte o instituţie fără ziduri, fără statute, fără legislaţie şi nu cu ajutorul autorităţilor, ci împotriva acestora. Virgil Ierunca a fost un sfânt laic, un tragic al eticii, într-o epocă în care nici tragedia clasică, nici etica nu mai sunt preţuite. Este un miracol că l-am avut.” (Horia-Roman Patapievici)
Marţi, 2 noiembrie, ora 17.30
Prof.dr. Andrei Ujică, regizor (Universitatea de Artă şi Design din Karlsruhe) – „Cinematograful non-ficţional: Ceauşescu şi filmul istoriei”
Motto: „La urma urmei, dictatorul nu e decât un artist, care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic, dacă el se numeşte Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceauşescu.”
„Cinema’s propagandistic power is in full effect in Andrei Ujica’s montage epic, The Autobiography of Nicolae Ceausescu, a contemporary fresco starring Romania’s fallen ruler and his wife, Elena. A radical and chilling project, the film concludes the filmmaker’s trilogy exploring the end of communism which began with the landmark Videograms for a Revolution, co-directed with German film essayist Harun Farocki. Autobiography defies categorization and functions closest to a Vertovian “film-object” wherein fragments of reality are edited together from an inventory of images in order to illustrate a higher truth. But what constitutes reality when its images have been stage-managed into baroq
