Clinica Universitară Dominic Stanca din cadrul Spitalului Universitar Clinic de Copii din Cluj a primit o donație importantă: o masă de reanimare cu modul de resuscitare pentru nou-născuți. Valoarea acestei mese este de 17.000 de euro. Ea a fost oferită de Organizația Salvați Copiii.Medicii Clinicii Dominic Stanca din Cluj au la dispoziție unul dintre cele mai performante echipamente din țară din domeniul îngrijirilor de urgență acordate nou-născuților. Masa de reanimare va permite ajutorarea copiilor născuți prematur, în special a celor cu probleme respiratorii. Echipamentul medical a fost donat de către Organizația Salvați Copiii, care face eforturi pentru a îmbunătăți condițiile din maternitățile din toată țara, spune președintele executiv al acestei organizații, Gabriela Alexandrescu.
Noul echipament medical le va fi de un real folos cadrelor sanitare, spune medicul Ligia Blaga.
Clinica Dominic Stanca este una dintre cele mai performante unități medicale din Transilvania. Anul trecut, în clinica clujeană au venit pe lume peste 3.100 de copii. Aproximativ 10 la sută dintre ei au avut nevoie de îngrijiri speciale. Însă nu toate unitățile medicale dispun de specialiștii și de echipamentele potrivite. România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în privința mortalității infantile, cu o rată a deceselor de 9 la mia de nașteri. Media europeană este de 3,7 la mie.