La început se credea că financiarul Vasile Mera şi-a pus capăt vieţii din cauză că o dată cu trecerea liniilor de autobuse în exploatarea CFR-ului, situaţia sa materială ar fi sdruncinată şi ar fi fost ruinat complet. Această supoziţie s-a dovedit însă neverosimilă, deoarece în urma morţii sale a rămas o avere destul de considerabilă.

„Aseară pe la orele 10 poliţia a fost încunoştinţată că în biroul său aflat în garajul din strada Iaşilor, a fost găsit zăcând într-un lac de sânge, Vasile Mera, fostul concesionar al mai multor linii de autobuse din Ardeal şi Banat, cari au trecut recent în exploatarea Căilor ferate. Ieşind la faţa locului, organele poliţieneşti au constatat că este vorba de o sinucidere.

Vasile Mera trăgându-şi un foc de revolver în tâmplă.

 

În momentul în care angajaţii garajului alarmaţi de detunătura revolverului au intrat în birou, sinucigaşul trăia încă. Cu <>, după ce mai întâi domnul medic Măhălean Liviu i-a dat o injecţie, a fost transportat în grabă la Clinica chirurgicală unde i s-a făcut imediat o intervenţie încercând să se îndepărteze glontele care se oprise în craniu. Intervenţia a fost zadarnică, Vasile Mera a încetat din viaţă pe masa de operaţie fără să-şi recapete conştiinţa.

Pe masa sinucigaşului s-a găsit un plic voluminos care conţine probabil o lungă scrisoare care ar putea să lămurească motivele pentru cari Vasile Mera a recurs la funestul său gest. Plicul nu a fost încă deschis urmând să fie predat procurorului însărcinat cu anchetarea cazului.

 

Deocamdată sunt mai multe supoziţii asupra motivelor cari l-au determinat pe Vasile Mera să se sinucidă. Se crede că însemnatele pagube materiale pe cari le-a suferit în urma trecerii liniilor de autobuse în exploatarea Căilor ferate i-au sdruncinat situaţia materială, ruinându-l complet. Faţă de perspectiva de a trăi din nou în sărăcie, Mera care din simplu mecanic a reuşit să devină posesorul unei averi însemnate şi trăia o viaţă luxoasă, a ales mai bine moartea. [„Patria”, anul XIX, nr.202, Cluj, 11 septembrie 1937].

 

De ce s-a sinucis Vasile Mera

„Sinucigaşul a lăsat pe masa din biroul său 7 scrisori, cari au fost ridicate şi trimise spre cercetare Parchetului Tribunalului Cluj.

Ieri dimineaţă în prezenţa domnului procuror Nicolae Birescu, a domnului procuror Maxim Pop şi a reprezentantului societăţii <> s-a procedat la deschiderea scrisorilor. Prima scrisoare a fost adresată Parchetului în care sinucigaşul arăta că a recurs la funestul gest din cauză că era nemulţumit. El cerea autorităţilor să nu i se facă autopsia cadavrului. Cinci dintre scrisori erau adresate familiei şi prietenilor săi, iar într-una s-a găsit testamentul.

În ultimul timp, fostul concesionar al liniilor de autobuse era certat cu soţia sa. Printre cele 5 scrisori una era adresată domnişoarei I.K. din Cluj, artistă la teatrul din Debreţin, faţă de care Vasile Mera a fost legat printr-o prietenie sentimentală. Parchetul n-a deschis această scrisoare. Ea urmează să fie predată destinatoarei.

În testament, Vasile Mera arată că lasă averea soţiei şi celor doi copii ai săi. În afară de aceasta, dânsul a lăsat pentru Biserica ortodoxă română din Cluj suma de 30.000 lei, iar pentru săracii municipiului 30.000 lei. Pentru biserica ortodoxă din Şimleul Silvaniei a lăsat 20.000 lei, iar pentru săracii din această localitate 20.000 lei. Pentru biserica din comuna Oprişeni, locul său de naştere, a lăsat 10.000 lei, iar pentru populaţia nevoiaşă a satului iarăşi 10.000 lei.

 

De ce s-a sinucis?

La început se credea că financiarul Vasile Mera şi-a pus capăt vieţii din cauză că o dată cu trecerea liniilor de autobuse în exploatarea CFR-ului, situaţia sa materială ar fi sdruncinată şi ar fi fost ruinat complet. Această supoziţie s-a dovedit însă neverosimilă, deoarece în urma morţii sale a rămas o avere destul de considerabilă.

Domnul dr. Bratu, avocatul societăţii <> ne-a declarat că sinucigaşul suferea de mai bine de un an şi jumătate de nervi şi că această boală a făcut ca Vasile Mera să devină melancolic şi să nu mai poată lucra, fapt care l-a determinat să recurgă la funestul gest. Deci sinuciderea nu s-a produs din cauze materiale, ci din pricina acestei boli de nervi pe care Vasile Mera n-o mai putea suporta”. [„Patria”, anul XIX, nr.203, Cluj, 12 septembrie 1937].

 

Vasile Mera, un om de muncă şi de frumoase realizări româneşti

„S-a născut în anul 1895, în comuna Oprişani din judeţul Turda, dintr-o fruntaşă familie de agricultori care văzând înclinaţia spre învăţătura a fiului lor, după terminarea şcolii primare l-a dat la gimnaziu în Turda, unde a terminat patru clase. Tânărul Vasile Mera era înclinat înspre lucruri practice. De aceea, la cererea lui, părinţii l-au dat, caz puţin rar până atunci, să înveţe mecanica la uzinele metalurgice Ganz din Budapesta.

Războiul îl prinde în plină tinereţe. Mera Vasile servea pajura imperială în reg.50 infanterie din Alba Iulia, până la gradul de plutonier-major.

Mai târziu a luat parte la campania de la Tisa şi a dat apoi o preţioasă contribuţie la organizarea gărzilor ţărăneşti din judeţul Turda.

În 1920 Mera Vasile a fost pentru puţin timp funcţionar al Tribunalului Turda. Vechea lui dragoste pentru maşini îl îndeamnă să părăsească postul acesta şi să se ocupe iarăşi de mecanică. De aceea, între 1922-1924 a cumpărat trei batoze pe cari în cele din urmă le schimbă cu un autobuz, alegându-şi ca regiune de exploatat judeţul Sălaj, iar sediul şi-l stabileşte la Şimleul Silvaniei. Pentru munca desfăşurată aici şi ca o recunoaştere a meritelor lui a fost ales consilier comunal.

 

Cum a luat fiinţă societatea de autobuze

După un an de la cumpărarea primului autobuz, Mera Vasile a mai achiziţionat două maşini şi asociat cu un prieten specialist, fondând astfel <> cu sediul în Şimleul Silvaniei. Peste nouă ani numărul maşinilor a sporit la 22, iar societatea în nume colectiv se transformă în societate anonimă.

Acum, Mera Vasilem sau mai bine zis societatea fondată de el, nu s-a mulţumit numai cu exploatarea liniilor de autobuze din Nordul Ardealului, ci şi-a întins activitatea şi în Banat, numărul maşinilor era de 53. Centrala a fost mutată la Cluj, iar filiale sale au fost înfiinţate la Zalău, Baia Mare, Satu Mare, Bistriţa şi Banat.

Pentru reparaţii de orice fel, s-a construit în Cluj, strada Iaşilor nr.6, în 1935, un garaj modern, cu încălzire centrală, prevăzut cu toate instalaţiile necesare unei bune funcţionări din punct de vedere tehnic, precum şi cu toată comoditatea pentru muncitori şi funcţionari, ca dormitoare, săli de mese, baie etc. Numărul celor cari îşi câştigau existenţa în această întreprindere este de 240.

Nu este deci de mirare dacă o asemenea muncă intensă i-au distrus nervii şi l-au îndemnat la funestul gest, după cum iarăşi nu este de mirare că pentru biserică şi săraci a lăsat o frumoasă parte din averea ce a realizat”. [„Patria”, anul XIX, nr.208, 19 septembrie 1937].