Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) a exclus în cele din urmă, Rusia și Belarus de la Campionatele Mondiale din luna iunie de la Budapesta, după ce a autorizat iniţial participarea sportivilor din aceste țări sub un drapel neutru.
Biroul central al organismului internațional de natație a luat în considerare o „evaluare independentă a riscurilor” pentru a-i exclude pe înotătorii şi oficialii din cele două ţări de la Mondialul din 2022 din cauza invadării militare a Ucrainei de către Federația Rusă, cu suportul nemijlocit al Belarus, după cum scrie ziare.com. Nataţia se alătură astfel numeroaselor sporturi care i-au exclus pe sportivii ruşi și belaruși din competiţiile internaţionale, de la fotbal şi atletism până la hochei pe gheaţă, rugby, badminton, handbal, ciclism şi Jocurile Paralimpice de iarnă. La începutul lui martie, FINA îi autorizase pe ruşi şi belaruşi să concureze, cu condiţia să o facă sub drapel neutru, la fel ca în tenis, box sau judo. Însă această poziţie a devenit greu de menţinut în faţa protestelor altor delegaţii, Federaţia Elveţiană de Nataţie ameninţând, că va boicota Mondialele de la Budapesta în cazul participării Rusiei şi Belarusului. FINA a retras Rusiei și organizarea Campionatului Mondial de înot în bazin scurt de la Kazan din 17 – 22 decembrie şi va căuta alte gazde.
(foto: cugetliber.ro)