Numărul transplanturilor din România rămâne relativ mic, din cauza proastei organizări a sistemului sanitar, afirmă profesorul Irinel Popescu din București, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniul transplantului de ficat. Concret, doar puține spitale din România, cum ar fi cele din Oradea sau din Timișoara s-au organizat pentru a putea preleva, cu acordul familiilor, organele pacienților aflați în moarte clinică. Ulterior, aceste organe sunt transplantate în centrele medicale mari, cum ar fi Bucureștiul, Clujul sau Târgu-Mureșul. Vestea bună este că mentalitatea românilor s-a schimbat profund, iar în 65 la sută din cazuri, rudele pacienților aflați în moarte clinică acceptă să doneze organele lor, afirmă Irinel Popescu.În prezent, 92 la sută dintre transplanturile efectuate de medicii de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj sunt realizate cu organe prelevate de la donatori aflați în moarte clinică. Însă, la început, aceste donații lipseau, transplanturile erau realizate cu organe prelevate de la rudele pacienților, iar obstacolele cu care se confruntau medicii erau nenumărate, spune directorul Institutului clujean, profesorul Mihai Lucan.
Activitatea de transplant a luat avânt după ce Biserica Catolică, apoi Biserica Ortodoxă și-au încurajat enoriașii să accepte donarea organelor rudelor aflate în moarte cerebrală.