
O parte din elmentele strategiei tind spre o diminuare a puterii şi a obligaţiilor pe care şi le asumă NATO. Pe de altă parte, Franţa propune o conceţie de creare a unui spaţiu comun de securitate în comun cu Rusia. Potrivit ziarului „New York Times”, subiect va sta pe agenda de discuţii a lui Nicolas Sarkozy, pe cea a preşedintelui rus Dmitri Medvedev şi a cancelarului german Angela Merkel, săptămâna viitoare, în oraşul Deauville. Întrevederea celor trei, pune într-o situaţie delicat, Statele Unite, care şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că preşedintele francez Sarkozy a iniţiat o înţelegere „netransparentă” cu Merkel şi Medvedev, înaintea summitul NATO.
Proiectul lui Rasmussen, încă nu a fost expus public. Tituşi, secretarul general al Alianţei Nord Atlantice a declarat la Bruxelles că la 8 octombrie ţările alianţei trebuie să susţineră art. 5. Conform proiectului, statele-membre ale NATO, alături de SUA şi Canada, trebuie să-şi ajusteze conţinutul legat de problemele din sfera de securitate.