Român arestat pentru agresarea unei femei care i-a cerut să nu mai fumeze

Un tâmplar român a fost condamnat în Marea Britanie la patru ani de detenţie, pentru că a împins pe sine, în timp ce se apropia un tren, o femeie care i-a cerut să nu mai fumeze.Femeia, Linda Buchanan, a căzut „periculos de aproape” de o linie cu curent electric de 750 de volţi şi şi-a fracturat încheietura. De asemenea, ea suferă de stres posttraumatic, relatează cotidianul The Times, citat de NewsIn.
Judecătorul din Kent însărcinat cu dosarul a decis că stresul de după incident a dus la concedierea femeii.
„Este o infracţiune foarte gravă. Ai fi putut ucide cu uşurinţă victima. Acum cariera sa este distrusă şi are o boală psihică”, a adăugat el.
Linda Buchanan, în vârstă de 59 de ani, s-a apropiat de românul Ionel Rapişca, după ce acesta a suflat fum în direcţia ei, într-o gară din Londra, în august 2008. „M-am apropiat de el şi i-am spus foarte politicos: „Mă scuzaţi, ştiţi că nu se fumează în gară?’. Atunci el a început să râdă şi a suflat din nou fum spre mine”, a declarat victima.
A doua zi, cei doi s-au întâlnit din nou. Martorii au declarat în instanţă că Rapişcă a scos un zgomit nepolitcos când femeia s-a apropiat de peron, după care a împins-o cu ambele mâini pe sine.
Bărbatul a susţinut că a fost autoapărare, pentru că femeia a făcut comentarii dure la adresa lui. De asemenea, el spune că nu a folosit suficienţă forţă pentru a o arunca pe sine.
Însă imagini surprinse de camerele de supraveghere dovedesc contrariul.

Related posts

Leave a Comment