De Cornel Jurju
Dumenzeu a facut sa ne ducem existenta intr-un loc al interferentelor si nenumaratelor tentatii hegemonice. De aici s-a plamadit un destin istoric marcat de discontinuitati, rataciri, dar si regasiri de multe ori nesperate. Aceeasi pozitionare geopolitica ne-a rezervat de multe ori conditia marginalului. Pe rand am fost marginali ai lumii romane, marginali ai otomanilor, marginali ai Imperiului Habzburgic iar acum marginali ai Europei. Un statut, putem observa, caracteristic duratei lungi a istoriei noastre si care a umplut cu specificitate arhetipul romanesc, felul nostru de a fi.Din nefericire acest macadam al trecutului romanesc nu a putut fi ocolit nici in ultimul secol si jumatate. Cu pregatirile inerente, perioada moderna a Romaniei a debutat practic in anii ’60 ai secolului XIX. A fost perioada in care Romania a “apelat” solutia Monarhiei Constitutionale, personificata de Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Reamintim ca aceasta optiune a fost facuta intr-o perioada in care sperantele romanilor pareau a se ineca in haosul intern alimentat intens prin dispute politicianiste, dezbinare si lipsa de ratiune. Intr-o asemenea atmosfera, venirea principelui strain a devenit factorul care a inceput sa reaseze energiile autohtone, sa-i ajute pe inaintasii nostri sa se angajeze in sustinerea unui proiect nu doar de amploare dar si de durata. Partea vizibila a acestuia a constat in obtinerea independentei si apoi finalizarea unificarii natiunii romane, realizari cu un ecou puternic dar care au fost parte integranta a unui fenomen general european. Insa proiectul “racordarii” la lumea europeana a fost unul mult mai generos. Cu tot scepticimul teoreticienilor formelor fara fond, societatea romaneasca a capitalizat transformari subsatntiale la nivel institutional, economic, cultural dar si in sfera inertiala a mentalitatilor. Pe parcursul a numai unei generatii a fost realizat un salt calitativ extraordinar, poate chiar miraculos, de la stadiul unei societati inapoiate, feudale la unul care incorpora compatibilitati accentuate cu Europa dezvoltata. Iar aceste acumulari nu pot fi desprinse de rolul important pe care l-a indeplinit Monarhia Constitutionala. O institutie care, de regula, s-a tinut departe de tentatia politicianismul, participand la definirea obiectivelor societatii, dar si la implinirea acestora.
In schimb, dupa 1947, anul inlaturarii prin forta a Monarhiei, Romania a reintrat in “decorul istoriei”, in noaptea “surparii” unei constructii cu o infatisare europeana tot mai evidenta. Alungarea Regelui Mihai I a lasat drum liber unei Republici comuniste, care s-a identificat prin teroarea, eliminarea celor mai elementare libertati, politizarea totala a institutiilor si transformarea crimei in politica de stat. Cu tot acest cazier devastator, republicanismul a supravetuit colapsului comunist din 1989 multumita, pe de o parte, ignorantei dar si unei campanii iresponsabile de mistificare si dezinformare dusa de catre noua putere. Sigur ca politicii romanesti din ultimele doua decenii nu-i poat fi refuzate meritele accederii Romaniei in structurile euro-atlantice. Totusi, trebuie sa fim de acord ca indeplinirea acestui obiectiv vital, a fost facilitata de conjunctura si de multele concesii venite din partea occidentului. In rest, stim cu totii, ca Republica post-decembrista a reusit “performanta” de a camufla intreaga structura institutional-administrativa a Romaniei intr-o hidoasa haina a coruptiei in ale carei buzunare si-au facut loc o buna parte dintre resursele societatii. Toate acestea sub “inaltul” patronaj al unei Institutii Prezidentiale care si-a ratat mereu misiunea de reprezentare a cetatenilor si care, cu mici exceptii, a functionat ca sediu principal al diverselor partide si grupuri de interese.
Iata de ce ar fi bine ca societatea noastra sa sparga “gauacea” dezinteresului, a comoditatii, a inhibitiilor pentru a lua, in sfarsit, in discutie acest nereusit, cu indulgenta spus, implant republican. De altfel nu sunt necesare mari subtilitati de limbaj pentru a putea demonstra ca in Romania forma de guvernamant republicana in loc sa amelioreze a accentuat vicii, in loc de solidaritati a generat dezbinare si descompunere sociala, in loc de speranta ne-a impins catre disperare si abandon. Partea buna, pentru viitor, este ca dispunem de solutia potrivita iar acesta nu numai ca ne este la indemana dar este si certificata de propria experienta istorica.
Cornel Jurju este istoric, membru al Clubului Monarhistilor Clujeni
