România are capacitatea de a deveni un mare jucător într-un domeniu aflat în plin avânt. Este vorba de dezvoltarea centrelor de date. Aceste centre sunt tot mai căutate și mai utilizate în contextul dezvoltării rapide a unor domenii precum Inteligența Artificială, cloud-ul sau blockchain-ul. În prezent, România este una dintre cele mai atractive piețe pentru investitorii în centrele de date, relevă un studiu realizat de o companie internațională de consultanță, Cushman&Wakefield Echinox.
Studiul analizează piața centrelor de date din România. În prezent, există 59 de astfel de centre funcționale, care sunt concentrate mai ales în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, cărora li de adaugă un hipercentru, aflat în plină construcție, în Craiova. România are capacitatea de a deveni un jucător important la nivel internațional datorită faptului că oferă un randament mai bun al investițiilor în acest domeniu. În țările Europei Occidentale, investiția necesară pentru a genera o capacitate de 1 MW este de peste 10 milioane de euro. În țări precum Polonia sau Grecia, investiția necesară este de 7,5 milioane de euro, iar în România este și mai ieftin. Investitorii internaționali sunt atrași de un cumul de factori. În primul rând, terenurile din România sunt mai ieftine decât cele din alte țări. În al doilea rând, există o cantitate mare de energie regenerabilă, spune reprezentanta companiei Leader Team Broker, Alexandra Durbacă.
De asemenea, contează și forța de muncă bine calificată, ce poate gestiona aceste centre de date, precum și infrastructura bine dezvoltată de fibră optică ce oferă acces la Internet de mare viteză. În zona Transilvaniei mai contează și faptul că există o mare stabilitate a plăcilor tectonice.
Investițiile în centre de date ar putea ajuta și industria IT din România să depășească perioada grea, generată de anularea facilităților fiscale pentru acest domeniu, precum și de schimbările generate de dezvoltarea rapidă a Inteligenței Artificială. Noile investiții ar putea prelua o parte importantă a forței de muncă ce făcea outsourcing.