RFI: UE se trezeşte din şocul atentatelor de la Paris

Franţa a cerut o reuniune extraordinară a minştrilor europeni de interne, aceasta are loc azi la Bruxelles unde se discută securitatea frontierelor externe şi reglementarea vânzărilor de arme. I-a fost necesară UE o săptămână pentru a se mobiliza, potrivit RFI România.n prim text discutat este cel propus în urmᾰ cu douᾰ zile de Comisia Europeanᾰ privind vânzarea de arme.

Executivul european propune interdicṭia de vâzare a armelor semi automate persoanelor private. Este vorba despre revizuirea unei directive europene deja existente.

Textul conṭine ṣi aspecte referitoare la interzicerea vânzᾰrii armelor pe Internet ṣi un mai bun schimb de informaṭii între statele membre privind orice acṭiune suspectᾰ în acest sens.

Pentru aceastᾰ propunere specificᾰ este nevoie de aprobarea Parlamentului European ṣi a statelor membre.

Comisia propune ṣi un plan de acṭiune împotriva traficului ilegal de arme, pentru care sᾰ existe o cooperare cu ṭᾰrile din Balcani ṣi cele din Orientul Mijlociu. Aceasta este de fapt o competenṭᾰ naṭionalᾰ ṣi nu una comunitarᾰ, dar se va face o excepṭie avînd în vedere gravitatea momentului.

Apoi miniṣtrii dezbat securitatea frontierelor externe, avînd grijᾰ sᾰ nu transforme UE într-o fortᾰtreaṭᾰ. Vor fi aplicate imediat controale sistematice ṣi coordonate la frontierele externe ale Spaṭiului Schengen, vor fi controlate inclusiv paṣapoartele europene.

Toate documentele controlate vor fi verificate prin introducerea lor în baza de date Schengen ṣi cᾰutarea unor posibile referinṭe criminale, ceea ce nu se întâmpla pânᾰ acum.

Nu este vorba acum despre o strategie europeanᾰ antiterorism pe termen lung, ci despre mᾰsuri de urgenṭᾰ. Este ceea ce explica în 19 noiembrie deputaṭilor europeni ambasadorul Cristian Braun, reprezentînd preṣedinṭia luxembourghezᾰ a UE.

El a recunoscut cᾰ o întreagᾰ serie de mᾰsuri despre care s-a vorbit imediat dupᾰ atentatele din ianuarie 2015 de la Charlie Hebdo nu au fost încᾰ concretizate.

Intre timp, Belgia, acuzatᾰ de laxism în combaterea terorismului, se apᾰrᾰ. Se pare cᾰ serviciile secrete belgiene ṣtiu mai multe decât par a ṣtii.

Ele ṣi-au ṣi fᾰcut treaba bine, spunea Prim Ministrul Charles Michel în faṭa parlamentului belgian reunit în 19 noiembrie.

Dupᾰ ce a trecut în revistᾰ diferitele mᾰsuri luate în urgenṭᾰ în cooperarea cu Franṭa încᾰ din noaptea de 14 noiembrie, el a amintit ṣi despre „decizia dificilᾰ” de a anula meciul de fotbal amical Belgia-Spania, care ar fi trebuit sᾰ se deruleze în 17 noiembrie la Bruxelles.

Este drept însa cᾰ, pe mᾰsurᾰ ce trec zilele, apare din ce în ce mai clarᾰ contribuṭia Belgiei în ancheta care se deruleazᾰ în Franṭa.

Percheziṭiile ṣi atacul dat de forṭele speciale la Saint Denis în 18 noiembrie, soldate cu moartea celui care se spune cᾰ ar fi creierul atentatelor de la Paris, au fost posibile în baza informaṭiilor furnizate de Begia Franṭei.

In plus, Belgia însᾰṣi, care i-a adᾰpostit pe teroriṣtii responsabili de ultimele atentate, a lansat acum un nou plan de securitate pentru care guvernul a deblocat 400 de milioane de euro.

Related posts

Leave a Comment