Statele Unite au „suspendat toate legăturile militare” dintre Washington şi Moscova. Decizia a fost luată în urma intervenţiei ruse din Crimeea, anunţă Pentagonul, citat de AFP.SUA suspendă „exerciţiile şi reuniunile bilaterale, escalele de nave şi conferinţele de planificare militară”, precizează într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, potrivit www.rfi.ro.
„Cu toate că Departamentul Apărării este interesat de relaţia militară cu Federaţia Rusia, dezvoltată în ultimi ani pentru a spori transparenţa, pentru a ameliora încrederea reciprocă şi pentru a reduce riscurile unor erori de apreciere, noi, în lumina evenimentelor recente din Ucraina, am suspendat toate legăturile militare”, anunţă Pentagonul.
Poziţia militară a Statelor Unite în Europa sau în Mediterana nu s-a schimbat după intervenţia militară rusă din Crimeea.