Franţa afirmǎ că deţine dovezi legate de utilizarea gazului sarin de către regimul de la Damasc, ceea ce în principiu, ar putea justifica o intervenţie occidentală, eventual a NATO, pentru înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad. SUA rămân însă rezervate în privinţa acestei opţiuni. Washingtonul se teme de fapt că o eventuală operaţiune militară în Siria ar fi o repetare a scenariului irakian, unde americanii, în ciuda enormelor mijloace puse în mişcare, nu şi-au atins obiectivele, potrivit www.rfi.ro.Cotidianul cu simpatii de stânga Libération constatǎ cǎ Franţa pare mai decisǎ decât America sǎ sprijine o intervenţie militarǎ în Siria împotriva lui Bashar al-Assad. Justificarea este oferitǎ chiar de ministrul de Externe, Laurent Fabius, care a declarat marţi urmǎtoarele: “Nu avem nici o îndoialǎ în privinţa faptului cǎ au fost utilizate gaze. Si aceasta întrucât jurnaliştii de la Le Monde, pe care trebuie sǎ-i felicitǎm, ne-au adus eşantioane. Ele au fost analizate, iar concluzia laboratoarelor este clarǎ, este vorba de gaz sarin. Mai rǎmâne întrebarea cine a utilizat acest gaz sarin, dar nu existǎ nici o îndoialǎ, el a fost utilizat de regimul de la Damasc şi complicii sǎi”.
Concluzia autoritǎţilor franceze, confirmată şi de analize fǎcute la Londra, nu este însǎ consideratǎ suficientǎ la Washington. Organizaţia Naţiunilor Unite este şi ea în expectativǎ şi urmeazǎ sǎ analizeze probele oferite de Franţa.
De fapt, aici începe jocul nuanţelor, iar occidentalii sunt puşi în faţa propriilor contradicţii. Iniţial, americanii au spus cǎ vor interveni, dacǎ Damascul recurge la gaze toxice. Pentru Washington existǎ deci o “linie roşie”, peste care Bashar al-Assad nu are voie sǎ treacǎ. Încǎlcarea acestei linii roşii este recurgerea la arme interzise de cǎtre comunitatea internaţionalǎ. Din 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite considerǎ arma chimicǎ drept armǎ de distrugere în masǎ, iar producerea şi conservarea ei sunt interzise.
Politica “micilor paşi” peste linia roşie
Problema este însǎ cǎ regimul de la Damasc practicǎ o politicǎ a “micilor paşi” peste linia roşie. Dacǎ efectiv a folosit gazul sarin, nu a făcut-o decât într-un mod limitat, probabil ca sǎ testeze reacţia Occidentului. Cam aşa procedeazǎ de fapt Bashar al-Assad de doi ani, pentru a lichida insurecţia şi Opoziţia. Întâi a dat ordin armatei sǎ tragǎ în manifestanţi, apoi a trimis împotriva lor tancurile, după care i-a bombardat pe rebeli cu artileria grea şi cu aviaţia. Comentatorii avizaţi considerǎ cǎ regimul de la Damasc s-a temut efectiv de o intervenţie occidentalǎ pînǎ în toamna anului 2011, avînd în minte de fapt scenariul de la Benghazi, în Libia, unde aviaţia francezǎ a oprit înaintarea tancurilor lui Gaddafi. Acum, însǎ, dupǎ ce a recurs la arme tot mai distrugǎtoare împotriva insurecţiei, inclusiv la rachete, forţele loialiste nu mai au aceastǎ angoasǎ, de a fi într-o bunǎ zi bombardate de Alianţa Nord-Atlanticǎ, iar utilizarea gazului sarin nu este “masivǎ”, deci nu reprezintǎ un pretext suficient de grav pentru o intervenţie.
În plus, în prezent, balanţa luptelor pare sǎ încline în favoarea Damascului şi un nou element dovedeşte acest lucru, faptul cǎ rebelii au pierdut oraşul strategic Qusseir. Sunt multe indicii cǎ occidentalii s-au resemnat în privinţa lui Assad. Altfel spus, ei au acceptat ideea cǎ acesta nu poate fi înlǎturat cu forţa. Mai rǎmân şansele minuscule ale unei soluţii negociate, de unde şi febrilitatea cu care este pregǎtitǎ noua conferinţǎ internaţionalǎ pe marginea Siriei. Conferinţa ar trebui sǎ aibǎ loc luna aceasta, dar nu este exclus sǎ fie amânatǎ pentru iulie. În acest context, dovezile legate de recurgerea la arme chimice ar putea avea un rol: ar putea deveni un factor de presiune asupra lui Assad, fie pentru a se retrage de la putere, fie pentru a accepta o formǎ de tranziţie, împǎrţind puterea cu Opoziţia.
