RFI organizează la Cluj dezbaterea Europa cercurilor concentrice. România, în al câtelea cerc ?

Evenimentul va avea loc joi, 11 aprilie, la Casa de Cultură a Studenților, sala Europa, începând cu ora 10:00 şi este organizată în colaborare cu Societatea Studenţilor Europenişti, cu sprijinul Parlamentului European.Cum va arăta Europa de mâine ? Va fi una federală, va fi o Europă a naţiunilor sau una a cercurilor concentrice ?
RFI România şi Societatea Studenţilor Europenişti pun în dezbatere pe 11 aprilie la Cluj viitorul Europei. La discuţia moderată de corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan, participă europarlamentarul Rareş Niculescu (PPE) şi diplomatul Alexandru Maximescu.

Ei se vor adresa studenţilor şi elevilor de peste 18 ani, interesaţi de viitorul UE şi al ţării lor în această arhitectură în mişcare. O mişcare care poate duce la „cercuri concentrice”, adică grupuri de state aflate în faze diferite de dezvoltare. În care cerc va fi România ? În primul, acolo unde se va afla miezul deciziilor europene, sau într-unul periferic ? Are România ambiţia şi mijloacele de a face parte din primul cerc ?
Câteva idei de răspuns la aceste întrebări vor fi găsite în cadrul dezbaterii de la Cluj.

Despre RFI România
RFI România este un post de radio de actualități, filială a Radio France Internationale.
Emite 24 de ore din 24 în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Craiova şi Chişinău.
Programele sunt preluate de peste 50 de posturi locale de radio din întreaga ţară.
Difuzează în prezent treisprezece ore de emisiuni în limba română şi unsprezece ore în limba franceză.

Despre Societatea Studenților Europeniști:
SSE oferă servicii şi organizează proiecte care asigură informaţii pentru toţi cei interesaţi de Uniunea Europeană, popularizează ideea europeană în proiecte economice, culturale, umanitare, manifestări, conferinţe, reuniuni, concursuri sau publicaţii.

Despre Rareş Niculescu
Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative şi al unui masterat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative .
Este deputat PDL (PPE) în Parlamentul European din decembrie 2007 şi din 2009 Vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European.

Despre Alexandru Maximescu
A reprezentat România pe plan UE în problemele legate de afaceri interne. Absolvent al Facultăţii
de Ştiinţe Politice Babeş Bolyai din Cluj. Este de asemenea absolvent al Institutului pentru Studii
Politice de la Westfälische Wilhelms Universität, Münster. La Bruxelles, el a negociat dosarele
fierbinţi ale momentului legate de securitate printre care şi aderarea României la Spaţiul Schengen.
În prezent este manager Afaceri Publice la OMV Petrom.

Related posts

Leave a Comment