RFI: Investitorii străini, puțin convinși de politica fiscală a guvernului

Oamenii de afaceri din străinătate nu sunt dispuși să investească prea mult în această perioadă în România din cauza instabilității fiscale. Ei se tem că ”în 2015 statul va lua cu două mâini ce a dat cu o mână prin reducerea CAS”, potrivit RFI România.Investitorii nu vor disponibiliza mai multe resurse imediat, întrucât doar trei luni de reducere a CAS nu este o măsură convingătoare, spune Mihai Bogza, președintele Consiliului Investitorilor Străini.

”Până în 2013, în clasamentul internațional privind fiscalitatea în Uniunea Europeană, România era peste medie, deci fiscalitatea era mai mare decât media în Uniunea Europeană și nu cred că serviciile pe care statul le punea la dispoziția celor care plăteau taxele erau mai bune. În 2014, înainte de scăderea CAS, a avut loc creșterea taxelor, mai multe majorări, precum taxa pe stâlp, majorarea accizei. Reducerea CAS vine ca un efect marginal, doar 3 luni din acest an. Nu se poate vorbi de o disponibilizare a resurselor din sectorul privat în condițiile în care statul a atras mai întâi resurse de la mediul privat, utilizate pentru sectorul public mai puțin performant”, susține șeful Consiliului Investitorilor Străini.

Mihai Bogza spune că pentru a fi decise investiții și noi angajări în companiile private, măsura de reducere a CAS trebuie să fie menținută mai mult timp, iar celelalte taxe să rămână neschimbate.

”Trebuie să vedem un an în care această reducere se manifestă integral, în 2015, și dacă nu va fi însoțită de alte măsuri fiscale, care să crească presiunea pe mediul privat. Ne temeam că la anul ni se va lua cu două mâini ce ne-a fost dat în aceste trei luni. Ne este în continuare teamă, pentru că nu am înțeles de ce după un an în care totul părea că este bine, respectiv creștere economică, grad ridicat de aborbție a fondurilor europene, statul a crescut fiscalitatea. Ne temem că nici în 2015, în condițiile în care există presiuni pe buget, ca urmare a scăderii CAS, nu se va face altceva decât să se crească fiscalitatea”, a explicat Bogza.

Citiți mai mult AICI

Related posts

Leave a Comment