Numărul deceselor prin gripă confirmate în România în acest sezon, până în 1 martie, este de peste două ori mai mare faţă de cel din perioada similară a sezonului precedent, anunță medicii. Cele mai multe decese au fost cauzate de virusul pandemic AH1N1, care a apărut în 2009, şi nu de tulpina în circulație la ora actuală, potrivit RFI România.Numărul total de decese cauzate de gripă confirmate în acest sezon până la 1 martie este 23, din care 14 cu virusul A(H1), cinci cu B şi patru cu A(H3), virus care, în acest sezon, a circulat având o tulpină diferită faţă de cea din vaccin, dând naştere unor temeri privind eficienţa imunizării.
”Nu virusul uşor modificat AH3 de care ne-am temut este cel care a dat cele mai multe forme severe de gripă, ci virusul pandemic A(H1)”, explică Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile.
În sezonul anterior, până la data de 1 martie 2014, au fost înregistrate nouă decese confirmate cu gripă, toate cu virus gripal A(H1).
Virusul AH1N1 a fost depistat pentru prima oară la sfârşitul lunii martie 2009 în Mexic. Acesta a cauzat în acel an, la nivel mondial, 18.000 de decese, vorbindu-se de prima pandemie gripală a secolului XXI.
Spre deosebire de virusurile sezoniere, virusul pandemic AH1N1 cauzează mai multe sindromuri de dificultăţi respiratorii acute, chiar şi la tineri, explicau atunci specialiştii.
Citiți mai mult AICI