Să vă povestesc pe foarte scurt cum a fost pentru mine. N-a fost dragoste la prima vedere. Nici n-am fost sigură că vroiam să ne revedem. Pentru că la prima vedere n-avea nimic special. Ba chiar avea o ureche ciudat de pleoştită… iar la cât sunt de fixistă cu detaliile, mi-am făcut griji câteva zile la rând. În plus, treci prin acele momente în care nu ştii sigur la ce e folositor micuţul om şi ce-ar trebui să faci cu el.
Doar că lui nu i-a prea păsat. Am aflat câteva zile mai târziu că ei ştiu toate tainele universului, deci ştia şi că urechea va reveni la poziţia regulamentară, asta pentru ca mama să-şi poată face griji (mai) reale. Şi treptat mi-a invadat spaţiul cu mirosul lui de lapte praf. Mirosul de lapte praf, odată inhalat, îţi spală creierul. Ţi-l face curat, mătăsos şi lipsit de griji cotidiene. Adică nu-ţi mai pasă dacă ai plătit gazul, curentul, telefonul; cine pleacă să reprezinte România la Eurovision, dacă a picat guvernul sau nu.
Citiți continuarea textului AICI
