Candidatul ARD pentru Camera Deputaților în colegiul din Câmpia Turzii, Rareș Rusu, a anunțat că susține înființarea unei stații SMURD în oraș. Această stație ar urma să fie amplasată la spitalul municipal.Rareș Rusu spune că, o dată cu înființarea acestei stații SMURD, practic, medicii din Câmpia Turzii vor avea acces la aparatură medicală modernă, destinată intervențiilor de urgență. ”O astfel de investiție ar fi extrem de importantă, pentru că vorbim de o amplasare strategică. În apropiere avem aeroportul militar, pe care, la nevoi, vor putea ateriza elicopterele SMURD ori viitorul avion SMURD, în contextul în care aceste aparate de zbor deservesc o structură aflată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor. De asemenea, în zonă se află și nodurile Autostrăzii Transilvania, precum și șoseaua europeană E 60, două artere intens circulate”, a spus Rareș Rusu. Mai mult, această stație SMURD va deservi aglomerația urbană formată din Turda, Câmpia Turzii și satele din jur, care totalizează o populație mai numeroasă decât cea a unor reședințe de județ precum Zalăul și care justifică o asemenea investiție tocmai prin zecile de mii de potențiali pacienți care ar urma să fie deserviți de structura medicală pe care o propune candidatul ARD.
Related posts
-
Catolicii de rit latin intră în Triduumul Pascal: Papa Leon al XIV-lea celebrează primul său Paște ca Pontif Roman
Credincioșii catolici de rit latin au intrat azi, în Joia Mare, în Triduumul Pascal: o perioadă... -
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de...
