Protestul de la Roșia Montană continuă. Minerii amenință cui greva foamei

Cei 24 de mineri care s-au închis în una dintre galeriile dezafectate de la Roșia Montană amenință că vor intra în greva foamei dacă premierul Victor Ponta sau liderul PNL, Crin Antonescu, nu se vor prezenta la fața locului pentru discuții.
În timp ce aceștia stau închiși în subteran, circa 300 dintre colegii lor, împreună cu membri familiilor, protestează în stradă în semn de solidaritate cu ortacii din galerie. Minerii vor locuri de muncă și solicită ca exploatării de la Roșia Montană să i se dea undă verde.

Pentru cei aflați sub pământ, o dată la o oră și jumătate, o echipă de salvatori și o echipă de medici de la Câmpeni coboară în subteran pentru a le verifica starea de sănătate și a le duce provizii.

În ciuda faptului că cei 24 de oameni aflați în mină, stau în condiții aproape insuportabile, unde temperatura maximă nu depășește 7 grade celsius, iar umiditatea este foarte mare, colegii lor de afară sunt gata să le calce pe urme.

„Noi vrem să intrăm mai mulți în mină, dar nu ne lasă conducerea… zic că le este frică pentru sănătatea noastră”, a afirmat unul dintre mineri.

Chiar dacă nu au coborât și ei în galerie, oamenii de afară declară că vor protesta până sămbătă și dacă va fi cazul vor ieși în stradă și săptămâna viitoare. Aceștia scandează că vor să muncească și să își întrețină familiile. „Vrem să muncim, nu vrem să cerșim”, „Cinste lor, cinste roșienilor. Cinste lor, cinste minerilor” sunt doar câteva dintre lozincile protestatarilor.

Reamintim că la începutul săptămânii, proiectul Roşia Montană a fost respins de urgenţă în Senat după ce mai mulţi politicieni au declarat că vor vota împotrivă.

Related posts

Leave a Comment