Proiecţii TIFF gratuite online


Nimic personal / Nothing Personal” (Irlanda, Olanda, 2009)

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF propune publicului cinefil o noutate. Şi-anume posiblitatea vizionării online, grtauit, a şapte dintre filmele incluse în programul de vizionare, imediat după prima proiecţia a fiecăruia în cinematografe. Condiţia impusă, din punct de vedere tehnic, este aceea că aceste filme pot fi văzute în limita a 300 de utilizatori simultan şi numai pentru cei care accesează din România. Proiectul, realizat în premieră la noi, în cadrul unui parteneriat cu portalul de cinema MUBI, cunoscut până de curând ca “The Auteurs”, vine să alinieze TIFF în rândul festivalurilor internaţionale de film prezent cu filme online.Utilizatorii din România care vor accesa pagina dedicată festivalului www.tiff.ro , mai precis la mubi.com/festivals/transilvania, vor putea astfel urmări filmele „Altiplano” (Germania, Belgia, Olanda, 2009), regia Peter Brosens şi Jessica Hope Woodworth, „Ultima conversaţie / Last Conversation” (Olanda, 2009), regia Noud Heerkens, „Nimic personal / Nothing Personal” (Irlanda, Olanda, 2009), regia Urszula Antoniak, „Oraşul Diavolului / Devil’s Town” (Serbia, 2010), regia Vladimir Paskaljevic, „Felicia, înainte de toate” (România, 2009), regia Răzvan Rădulescu şi „Melissa de Raaf”, (Danemarca, 2009), regia Tobias Lindholm şi Michael Noer, „Invers / Rewers” (Polonia, 2009), regia Borys Lankosz.

TIFF se alătură astfel altor festivaluri prestigioase, prezente deja în “reţeaua” video on demand Mubi.com, precum cele de la Cannes, Berlin, Veneţia, , Locarno, Toronto, Rotterdam, Telluride, San Sebastian, Tribeca sau Sundance.

Related posts

Leave a Comment