
Grupul austriac Lasselberger, proprietarul fabricii de ceramică Sanex Cluj, este în proces cu principalul distribuitor al producătorului clujean, Delta Distribution. Cele două companii se află angajate într-un proces a cărui miză este de 10 milioane de euro.Reprezentanţii Delta Distribution au început procedura de insolvenţă, pentru a evita majorarea debitelor. Reprezentanţii companiei spun că mai au de plătit doar o mică parte a celor 10 milioane de euro. Însă, în paralel, au depus o plângere pentru o presupusă fraudă împotriva celor de la Lasselberger, după ce Delta Distribution a declarat pierdut un bilet la ordin. Reprezentanţii grupului austriac afirmă, însă, că acesta a fost lăsat drept garanţie pentru datoria de 10 milioane de euro.