Primăria Clujului se mişcă “ardeleneşte” în programul reabilitării clădirilor din centrul istoric

Deşi a accesat un credit pentru reabilitarea a aproape 1.200 de clădiri din zona centrală, Primăria a reuşit contraperformanţa de a renova până acum doar 33 dintre acestea.

Autorităţile locale din Cluj se mişcă în reluare şi când vine vorba de reabilitarea clădirilor din centrul istoric. Deşi a apelat la un credit pentru reabilitarea a nu mai puţin de 1.116 imobile cu probleme din zona centrală, Primăria Cluj-Napoca a renovat până în prezent doar 33, adică 3%! Reprezentanţii instituţiei au lăsat de înţeles că vina pentru această întârziere o poartă proprietarii acestor clădiri, care tergiversează lucrurile.
„Până la începutul inventarierii au fost întocmite 995 de somaţii privind starea de degradarea a imobilelor aflate în Zona de Protecţie, fiind întocmite 105 de procese verbale de constatare a contravenţiei”, se notează într-un răspuns trimis pe adresa PNL, ca urmare a unei solicitări mai vechi. Totodată, angajaţii municipalităţii susţin că procesul de inventariere al clădirilor din centrul oraşului care necesită reabilitări a fost finalizat în luna iulie şi că, dintr-un total de 3.106 imobile din zonă, 1.116 se află în diferite faze de deteriorare.

Related posts

Leave a Comment