Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a promis că va înainta noi legi care să sprijine mai mult drepturile omului.În cadrul unei întâlniri care a avut loc la Kremlin, liderul rus a asigurat organizaţiile non-guvernamentale că va face mai multe eforturi pentru a încuraja grupurile „non-profit, orientate social” şi pentru a le face eligibile pentru sprijin direct din partea statului. În pofida optimismului organizaţiilor pentru drepturile omului în ce priveşte „parteneriatul strategic” de prietenie cu guvernul, Ella Pamfilova, preşedinta consiliului de la Kremlin pentru promovarea societăţii civile şi drepturilor omului, a declarat că „nu se întrezăreşte” o încetare a asasinatelor în rândurile activiştilor şi oamenilor de afaceri.
