
Primul-ministru în exerciţiu al României, Emil Boc, a avut ieri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, care efectuează o vizită oficială în România.Principalele subiecte dezbătute de premierul român și vicepreședintele american au fost cooperarea economică bilaterală, programul de acordare de vize pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în SUA – Visa Waiver Program, precum şi probleme privind securitatea şi cooperarea regională, cooperarea în cadrul NATO şi în Afganistan şi amplasarea noului sistem de apărare antirachetă.
„România rămâne acelaşi aliat de încredere al Statelor Unite, iar acţiunile externe susţinute până acum de autorităţile române dovedesc acest angajament. Politica externa a ţării va ramâne aceeaşi”, a afirmat primul-ministru în exerciţiu Emil Boc, în cadrul întrevederii.
Unul dintre subiectele importante abordate de cei doi oficiali s-a referit la amplasarea scutului anti-rachetă. În acest context, premierul în exerciţiu a subliniat că autorităţile române apreciază noua abordare a SUA pentru că acordă o mai mare importanţă dezvoltării scutului anti-rachetă al NATO, capabil să acopere tot teritoriul aliat, prin urmare şi România. În ceea ce priveşte procesul de menţinere a păcii din Afganistan, aflat sub mandat NATO, primul-ministru în exerciţiu a dat asigurări că trupele româneşti vor rămâne în Afganistan până la atingerea obiectivelor propuse iar în acest context vicepreşedintele american şi-a arătat toată aprecierea faţă de trupele romanesti.
Premierul în exerciţiu a subliniat importanţa continuării cooperării economice dintre cele două state, încurajând investiţiile americane în România, şi a propus vicepreşedintelui american organizarea unui Forum de afaceri Româno-American, la începutul anului următor, în vederea promovării pieţei româneşti şi a produselor româneşti pe piaţa americană.