Președintele Iohannis a decorat Opera Națională Română din Cluj

Aniversarea a 95 de ani de la înființarea primului teatru liric din România, azi Opera Națională Română din Cluj, a prilejuit acordarea uneia dintre cele mai importante decorații, conferită de președintele României, Klaus Iohannis. Este vorba de ”Meritul Cultural” în grad de ”Mare Ofițer”, Categoria F – ”Promovarea culturii”. Opera clujeană a fost înființată prin decretul semnat de Majestatea Sa Regele Ferdinand I al României.Brevetul decorației menționează că distincția a fost acordată ”pentru talentul, dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă generațiile de artiști care au strălucit pe scena celui dintâi teatru liric al țării, impunând Clujul în peisajul cultural național și internațional și demonstrând excelența școlii românești de operă, operetă și balet”.

Porțile Operei Române din Cluj au fost deschise pentru întâia oară pe data de 25 mai 1920, odată cu spectacolul inaugural ”Aida”, care a ridicat cortina viitoarele decenii de grandoare artistică, talent și trăire. De la primele acorduri inaugurale ascultate pe această scenă sub bagheta dirijorului Alfred Novak, și până în prezent, Opera Română din Cluj a însumat peste 200 de titluri de operă, operete și balete din repertoriul universal, alături de 40 de creații românești, din care multe în premieră absolută.

Același teatru liric care a pus în scenă opererele de mare valoare națională ”Oedip”, de George Enescu și ”Meșterul Manole”, de Sigismund Toduță, a format artiști de renume internațional, precum Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Carmen Oprișanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Marian Pop, Mihai Zamfir, Corina Circa, ambasadori plini de glorie ai Operei clujene pe marile scene ale lumii.

Related posts

Leave a Comment