Plan zilnic obligatoriu: Un poliţist trebuie să acorde minim zece amenzi


La finalul zilei, poliţiştii trebuie să dea raportul şefilor, care verifică dacă şi-au îndeplinit sau nu planul. În cazul în care nu au reuşit să atingă „norma” impusă, vor primi calificativul „nesatisfăcător”.În România, amenzile rutiere se dau conform planului. Agenţii de circulaţie primesc ordin să dea câte zece amenzi pe zi. Potrivit reprezentantului Sindicatului Naţional al Politiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, „aceasta este o cutumă internă pe care şefii o folosesc. Nu există nicio dispoziţie scrisă care să dovedească acest lucru”.
Dumitru Coarnă susţine că angajaţii Poliţiei sunt obligaţi să crească de la un an la altul numărul contravenţiilor acordate. El nu este însă de acord cu această măsură, întrucât rolul poliţiei este să scadă prevenţia. „În momentul în care suntem obligaţi să creştem an de an, vă daţi seama că se creează şi anumite abuzuri şi presiuni asupra poliţistului” a explicat Coarnă.
La finalul zilei, poliţiştii trebuie să dea raportul şefilor, care verifică dacă şi-au îndeplinit sau nu planul. În cazul în care nu au reuşit să atingă „norma” impusă, vor primi calificativul „nesatisfăcător”. Trei astfel de calificative îl vor aduce pe poliţist în ochii şefilor şi va fi exclus de pe lista pentru prime sau promovare. Mulţi dintre ei pot fi chiar detaşaţi din acest motiv.
„Au fost multe cazuri în care ar fi trebuit să dau numai un avertisment, dar pentru că ştiam că o să fiu sancţionat sau cercetat am aplicat amenzi cetăţenilor ” a explicat poliţistul Ciprian Turcu, din Sibiu.
Sistemul instituit de conducerea Poliţiei Rutiere i-a revoltat pe agenţii din judeţul Sibiu, care au decis să protesteze. Ei sunt nemulţumiţi că evaluarea de la finalul anului se face numai după amenzile aplicate, şi nu se pune accent pe prevenire sau pe problemele pe care poliţiştii le rezolvă în stradă.
Potrivit reprezentantului Sindicatului Naţional al Politiştilor şi Personalului Contractual, această cutumă se aplică în mod uniform în toată ţara şi nu este un singur caz izolat, la Sibiu.
Directorul Direcţiei Rutieră din cadrul IGPR, Lucian Diniţă, a dezminţit însă informaţiile şi s-a angajat să verifice personal acest lucru.
„Ni s-a interzis să reţinem permisele celor care trec pe culoarea roşie a semaforului”
Poliţiştii din Sibiu îi acuză pe reprezentanţii biroului local că îi obligă să încalce legea.
„Ni s-a dat o dispoziţie că nu mai avem voie să reţinem permisele de conducere la trecerea pe culoarea roşie a semaforului. Este o dispoziţie ilegală. Am primit dispoziţia de la şeful biroului rutier, din dispoziţia altor comandanţi. Nouă ni s-a comunicat prin instructaj. Ne-a pus să semnăm. Putem să dovedim” a explicat Ciprian Turcu.
Poliţistii din Sibiu se tem că şefii lor au luat această măsură pentru a-şi sancţiona subalternii.
„Dacă cineva ne urmăreşte, vom fi sancţionaţi prin teste de integritare pentru că nu am luat măsura care trebuie când un şofer a trecut pe roşu” a spus unul dintre poliţiştii din Sibiu.

Related posts

Leave a Comment