Petiție pentru o piață agroalimentară în centrul Clujului VIDEO


Deputatul independent de Cluj, Mircia Giurgiu, membru al comisiei de agricultură și alimentație publică din camera inferioară a Parlamentului, a anunțat că va aduna semnături în sprijinul unei petiții care vizează redeschiderea pieței de legume în centrul Clujului. Deputatul clujean intenționează să adune circa 10.000 de semnături, pentru a convinge Consiliul Local să voteze reînființarea pieței în Piața Unirii.
Până acum, au fost organizate două astfel de piețe, sâmbăta dimineața. Deputatul Mircia Giurgiu este de părere că aceste piețe au fost foarte utile pentru locuitorii din centrul orașului, care au putut să se aprovizioneze cu alimente proaspete și ieftine. ”Bineînțeles că se mai poate lucra la aspectul acestor piețe, însă, în esență, ideea este una bună, mai ales că există numeroase astfel de exemple în alte orașe din Occident”, a spus deputatul clujean.
Piața, însă, a fost mutată la insistențele liderilor clujeni ai UDMR, care au amenințat cu ruperea protocolului local de colaborare cu PDL, dacă primarul democrat-liberal Sorin Apostu ar fi permis organizarea în continuare a acestei piețe. Liderii comunității maghiare au considerat drept nepotrivită organizarea pieței de legume în parcarea de lângă biserica romano-catolică Sfântul Mihail, ridicată de sași în secolul al XIV-lea.

Related posts

Leave a Comment