Patru șefi din Poliția Cluj, reținuți de procurorii DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj i-au reținut pentru 24 de ore și au început urmărirea penală împotriva a patru persoane care au îndeplinit funcții de conducere în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. Este vorba de comisarul șef Ion-Mircea Rus, fostul șef al Poliției Cluj, de comisarul șef de Daniel-Sorin Graur, care a fost adjunctul șefului inspectoratului, de comisarul șef Ioana-Paula Bob, șefa serviciului de resurse umane din cadrul inspectoratului de poliție din Cluj, precum și de comisarul șef Elek Marton, fostul comandant al Poliției Municipiului Dej.

Cei patru sunt acuzați de abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, purtare abuzivă și complicitate la fals intelectual. Concret, comisarii șefi Ion-Mircea Rus, Daniel-Sorin Graur și Ioana-Paula Bob sunt acuzați că ar fi participat la numirea lui Elek Marton în calitate de împuternicit la conducerea Poliției Dej, pentru a treia oară consecutiv, cu încălcarea legii. Faptele s-ar fi petrecut în perioada mai-iunie 2021.

În perioada iunie – septembrie 2022, comisarul-șef Elek Marton ar fi cerut subordonaților săi să îl ponteze în registrul orelor suplimentare, sâmbăta și duminica, în condițiile în care acesta nu s-ar fi prezentat la serviciu. Mai mult, fostul comandant al Poliției Dej este acuzat că i-ar fi jignit în repetate rânduri pe subordonații săi. Comisarul șef Ion-Mircea Rus a fost suspendat din funcția de comandant al Inspectoratului de Poliție al județului Cluj în urmă cu două săptămâni. 

Foto: G4Media.ro

Iată comunicatul oficial al DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale in personam și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 octombrie 2022, a suspecților:

RUS MIRCEA – ION, comisar șef de poliție, la data faptei, Șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

GRAUR DANIEL – SORIN, comisar șef de poliție, adjunct al Șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

BOB IOANA-PAULA, comisar șef de poliție, șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

MARTON ELEK, comisar șef de poliție, Șef al Poliției Municipiului Dej cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– instigare la fals intelectual,
– purtare abuzivă,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. În perioada mai – iunie 2021, suspectul Rus Mircea Ion, în calitatea menționată mai sus, ar fi dispus cu încălcarea prevederilor legale (art. 27 indice 16 din Legea 360/2002) împuternicirea suspectului Marton Elek la conducerea Poliției Municipiului Dej, pentru a treia oară consecutiv, în scopul obținerii de către acesta din urmă a unui folos atât patrimonial constând în drepturile salariale aferente funcției pentru care a fost împuternicit cât și nepatrimonial constând în numirea sa într-o funcție de conducere.
În demersul său, suspectul Rus Mircea Ion ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în prezenta cauză, care au realizat acte specifice procedurilor de mutare și de împuternicire în funcție, cunoscând caracterul nelegal al acestora.

2. În intervalul iunie – septembrie 2022, suspectul Marton Elek, în calitate de șef al Poliției Municipiului Dej, i-ar fi solicitat telefonic în repetate rânduri ofițerului de serviciu din subordine, să-l ponteze în registrul de ore suplimentare, în zilele de sâmbătă și duminică, cu motivația că ar fi fost planificat de serviciu „din partea conducerii”, în condițiile în care acesta nu s-a prezentat la locul de muncă. Consecințele acestor demersuri ar fi fost întocmirea în fals a unor înscrisuri oficiale privind efectuarea orelor de muncă suplimentară de către lucrătorii de poliție urmată de obținerea de către suspectul Marton Elek a unor beneficii necuvenite (plata drepturilor salariale sau oferirea zilelor libere de compensare pentru orele suplimentare lucrate).

3. În intervalul august 2020 – septembrie 2022, suspectul Marton Elek, în calitatea menționată mai sus, în repetate rânduri, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a adresat expresii jignitoare lucrătorilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Dej și din cadrul Secției Rurală de Poliție Dej.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Related posts

2 Thoughts to “Patru șefi din Poliția Cluj, reținuți de procurorii DNA”

  1. […] Cele patru persoane reținute pentru 24 de ore sunt de comisarul șef Ion-Mircea Rus, fostul șef al Poliției Cluj, de comisarul șef de Daniel-Sorin Graur, care a fost adjunctul șefului inspectoratului, de comisarul șef Ioana-Paula Bob, șefa serviciului de resurse umane din cadrul inspectoratului de poliție din Cluj, precum și de comisarul șef Elek Marton, fostul comandant al Poliției Municipiului Dej, potrivit ClujToday.ro. […]

  2. […] Patru șefi din Poliția Cluj, reținuți de procurorii DNA […]

Leave a Comment