Partizanii români, acei nebuni curajoşi care au luptat împotriva istoriei, apar pe ecranul cinematografelor din România


Filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”, în regia lui Constantin Popescu, va avea o proiecţie de gală la Cluj, vineri 19 noiembrie, de la ora 19h30, la cinematograful Victoria, în prezenţa echipei realizatoare. La finalul proiecţiei, regizorul şi protagoniştii vor sta de vorbă cu publicul într-o discuţie moderată de istoricul clujean Virgiliu Ţârău, vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Pelicula “Portretul luptătorului la tinereţe”, prezentată în avanpremieră în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film „Transilvania” – TIFF, înfăţişează povestea partizanilor anticomunişti din zona Făgăraş conduşi de neînfricatul Ion Gavrilă Ogoranu. Distribuţia filmului, lung de 160 de minute, este una mai deosebită, cu 130 de actori şi peste 400 de figuranţi, imaginile fiind filmate în apropierea locurilor în care s-au petrecut întâmplările reale cu partizanii români din anii ’50 ai secolului XX.

Filmul va fi lansat vineri simultan în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Bacău şi va fi proiectat mai apoi la Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad, Oradea şi alte oraşe din ţară, printre care Făgăraş, judeţul Braşov. La Cluj, pelicula va fi difuzată de vineri şi în multiplexul Cinema City din complexul comercial Iulius Mall, timp de două săptămâni, cu toate că în acelaşi timp filmul va merge o săptămână la cinema Victoria, iar din 25 noiembrie şi la cinema Arta În ţară sunt programate trei proiecţii de gală, joi la Bucureşti, vineri la Cluj şi o a treia în Făgăraş, oraşul lui Ion Gavrilă Ogoranu. „Portretul luptătorului la tinereţe” este primul film dintr-o trilogie care se numeşte „Aproape linişte”, trilogie care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.

„Portretul luptătorului la tinereţe” este debutul în lungmetraj al lui Constantin Popescu, o docu-ficţiune despre luptele partizanilor anticomunişti din munţii Făgăraş, în anii ‘50, perioadă în care România era ocupată Uniunea Sovietică. Partizanii din gruparea lui Ion Gavrilă Ogoranu au luat arma în mână, lupta în munţi fiind pentru ei singura soluţie împotriva regimul bolşevic care se instala în România de după cel de-al doilea război mondial. „Nişte nebuni curajoşi care luptă împotriva istoriei”, după cum remarca regizorul. Filmul se bazează pe memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu, pe documente istorice şi pe rapoartele din arhivele Securităţii. “Câteva dintre hainele purtate de actori au aparţinut unor partizani ucişi de Securitate, iar recuzita – arme, rucsacuri, bocanci, lanterne, cuţite, binocluri, topoare, bidoane, aparate de radio, costume militare – a fost una aproape originală”, după cum a menţionat Florentina Ciuvercă, din partea distribuitorului peliculei în România, Voodoo Films.

Regizorul Constantin Popescu spunea astă-vară, la TIFF, după vizionarea filmului, că documentarea pentru acest lungmetraj a durat aproape doi ani, timp în care a răsfoit sute de documente din arhive, a vizionat înregistrări video şi interviuri cu personajele pe care le-a transpus apoi pe ecran. Fragmente din scenariul filmului sunt extrase chiar din stenogramele Securităţii şi ale Miliţiei, care aveau misiunea de a a-i anihila pe partizani.
Filmul „Portretul luptătorului la tinereţe” a fost întâmpinat însă cu o anumită reticenţă de fundaţia Elie Wiesel care s-a arătat ofensată că un lungmetraj a fost dedicat acestor bărbaţi, pe care îi consideră ca nefiind străini de Mişcarea Legionară.

Ion Gavrilă Ogoranu a fost singurul membru din rândul partizanilor care nu a fost prins până în 1976, fapt unic în istoria grupărilor armate anticomuniste de oriunde. El a încetat din viaţă în 2006, la trei săptămâni după ce a aflat că va fi subiectul unui lungmetraj. Ogoranu, zis şi Moşu, a fost student în anii imediat de după război la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj.

Related posts

Leave a Comment