Firmele se pot pune la adăpost de creditori pentru maximum un an şi jumătate apelând, din 14 ianuarie, la procedura concordatului preventiv. Aceasta este similară cu măsura din asigurări privind constatarea amiabilă a accidentelor auto, fiind de fapt o înţelegere între firmele datoare şi creditorii lor.Practic, prin concordatul preventiv, firmele care se confruntă cu greutăţi financiare, de comun acord cu creditorii, îşi fac un plan de redresare financiară, apelând la un conciliator, adică un reprezentant al unei firme de insolvenţă. Iniţiatorii legii privind concordatul preventiv, care a fost publicată în Monitorul Oficial în decembrie anul trecut, spun că însuşi preşedintele Traian Băsescu i-a felicitat pentru acest proiect, existând şi acordul reprezentanţilor FMI pentru demararea acestor proceduri.
Legea este departe însă de a fi o noutate, o prevedere similară fiind aplicată în ţara noastră în perioada 1929-1938. „O astfel de lege a fost aplicată în România pe perioada crizei din 1929-1938, a fost abrogată ulterior, iar acum a fost reintrodusă având în vedere actualul context economic. În Italia, o asemenea lege funcţionează din 1924, fără întrerupere”, a declarat pentru Gândul deputatul Mircea Groşaru, iniţiatorul proiectului de lege privind concordatul preventiv.
Onorariu de 3-10% din datorii
De ce creditorii ar fi de acord cu acest procedeu? „Creditorii au astfel garanţia că îşi vor putea recupera banii, fie chiar şi după un an, un an şi jumătate, cât durează procedura concordatului preventiv. S-a dovedit faptul că doar foarte puţine firme care intră în procedură de reorganizare, pe actuala legislaţie, reuşesc să nu intre în faliment. Iar în caz de faliment, statul are prioritate în recuperarea datoriilor, iar abia la final ceilalţi creditori, cum ar fi băncile sau companiile furnizoare”, a explicat Groşaru. Contractul de concordat preventiv cuprinde un plan de redresare a întreprinderii aflate în dificultate, care poate include restructurarea conducerii, reducerea personalului, înfiinţarea sau desfiinţarea unor sucursale sau puncte de lucru. În perioada în care se află „la adăpost”, firmele beneficiază de o plată eşalonată a datoriilor pe care le au, fie către stat, fie către alţi creditori.
Preţul unei astfel de proceduri, adică onorariul încasat de conciliator, depinde de mai mulţi factori, printre care cifra de afaceri a firmei debitoare. În general, o companie poate negocia cu conciliatorul un „preţ” cuprins între 3 şi 10% din datoria pe care o are aceasta de încasat. Potrivit estimărilor R&M Audit, peste 60% dintre firmele cu datorii semnificative ar trebui să apeleze sau vor apela la procedura concordatului preventiv în schimbul insolvenţei şi vor reuşi să obţină acordul creditorilor.
Excepţii
Există şi excepţii, în care firmele aflate în dificultate nu pot apela la această procedură. „Concordatul preventiv se aplică oricărui debitor, cu excepţia unor situaţii cum ar fi cea în care împotriva debitorului s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă de condamnare pentru infracţiuni economice sau dacă împotriva debitorului a fost deschisă procedura insolvenţei cu cinci ani anteriori ofertei de concordat preventiv. De asemenea, o altă excepţie este cea în care cu trei ani anteriori ofertei de concordat preventiv debitorul a mai beneficiat de un concordat preventiv, precum şi dacă debitorul şi/sau acţionarii sau asociaţii acestuia au fost condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere sau înşelăciune”, ne-a precizat avocatul Marius Coltuc, de la Casa de avocatură Coltuc.
