O meserie ca o viață. Simplă, lineară, dar complexă pe alocuri. Un nume predestinat. Toate acestea, întrunite într-o persoană. Se poate spune despre el că a înconjurat granița orașului cu pantofii care au fost găzduiți, măcar pentru o scurtă perioadă, la el acasă. Nu, nu este un împătimit al modei, ci al lucrului de calitate. Domnul Ciocan este pantofar – unul dintre cei mai cunoscuți din Câmpia Turzii. Face acest lucru de mai bine de două decenii. Nu se plictisește niciodată și tratează cu respect orice pereche de papuci ce trece pragul atelierului său, fie ea nouă sau deterioarată, încălțată sau … adusă în plasă.Ucenic la atelier
Prima sa îndeletnicire serioasă a fost cea de ucenic într-un atelier din Petroșani, unde a învățat meserie timp de doi ani. Avea pe atunci 17 ani, mintea proaspătă și poftă de muncă. Din păcate, venirea la putere a regimului comunist a dus la închiderea tuturor atelierelor particulare, în favoarea colectivelor. Acest moment de cumpănă l-a făcut să vină la Câmpia Turzii pentru a-și face un rost. A găsit de lucru pe șantier. În acea vreme tocmai se introducea conducta de apă de la Câmpia Turzii până în localitatea Uioara, pentru a avea și cei de acolo, apă. Nu l-a speriat niciodată munca, nici chiar mediul neprielnic în care lucra. „Acolo m-am ars la picior, am stat un an de zile fără servici, după care m-am întors acasă la Petroșani”, povestește acesta despre accidentul pe care l-a suferit. În 1952 s-a întors și s-a angajat la Industria Sârmei, unde a lucrat 32 de ani la diferite secții. Datorită serviciului a rămas în urbea traversată de râul Arieș, unde și-a întemeiat o frumoasă familie.
După ieșirea la pensie, adică de 26 de ani încoace, s-a întors la prima dragoste – reparatul pantofilor și de atunci, petrece zilnic câteva ore bune în micul atelier din curtea sa. Întoarcea la „pantorifărit” a fost determinată și de faptul că atunci nu prea existau materiale pe piață pentru așa ceva, iar cei care aveau cele necesare în atelier, aveau mare căutare. Domnul Ciocan a găsit o „portiță”, prin care persoanele din domeniu puteau cumpăra lucrurile de bază de la „Clujeana”.
În rest, a trebuit să se descurce singur. Cunoștiințele pe care le-a dobândit în adolescență au stat la baza meseriei pe care avea să o învețe muncind ani la rând. „În meserie te înveți singur, că te lovești de fel de fel de probleme. Și noaptea mă gândeam la încălțăminte, cum să o fac și nu îmi venea ideea până nu mă apucam de ea. Doar atunci o rezolvam”, se destăinuie pantofarul. Acesta este de părere că nu există probleme pe care cineva să nu le poată rezolva, atâta timp cât cunoaște și își iubește profesia. Nu este egoist și le explică și altora „chichițele” de care și-a dat seama de-a lungul timpului, „ca să poată trăi și ei”.
De multe ori câștigul nu este echivalent cu munca depusă. „Problema e că noi cumpărăm astea (n.r. materialele folosite pentru flecuri) cu 2 lei perechea și până ne chinuim să scoate cuiul ăsta, durează. Că nu se scoate oricum, cu ușurință. Și de abia faci o pereche, două de încălțăminte din asta. Vedeți, am tăiat-o cu greu din asta. Sunt unele care se rup la capăt și atunci sunt nevoit să tai din toc, iar aici este un tub și trebuie să tai și din tubul ăla ca să pot să scot cuiul. Cam două trei ore și iei trei lei, câștigul” explică pantofarul.
Criza nu l-a afectat
Domnul Ciocan nu a simțit criza, deoarece mereu există ceva de reparat: un toc tocit, o talpă dezlipită sau alte probleme de ordin estetic. Nu a refuzat niciodată pe nimeni pe motiv că cerința sa a fost prea pretențioasă. „Am clienții mei care mă simpatizează, cărora le place cum le lucrez și chiar mi-au spus unii: „Nu ne lăsăm de dumneavoastră! Noi la dumneavoastă venim în continuare”. Am clienți și de la București, domnișoară. Când vin în concediu își aduc încălțămintea ca să le-o repar eu că ceilalți le fușăresc și cer și un preț triplu”se destăinuie mândru domnul Ciocan.
Chiar dacă uneori anii se încăpățânează să troneze peste spiritul tânăr și dornic de muncă, pantofarul nu se grăbește să facă o lucrare doar pentru a fi făcută. Școala vieții l-a învățat un lucru extrem de important: calitatea este înainte de toate. Acesta este și principiul de bază după care se ghidează atât în micul său atelier, cât și în viață. Pentru a înțelege mai bine mecanismul pantofilor, și mai ales a tocurilor buclucașe care ne lasă când ne e lumea mai dragă, acesta ne-a explicat cum face ca acestea să aibă o viață cât mai lungă, după ce trec prin mâinile sale. „Rețeta e să cauți un material cât mai rezistent. Sunt tot felul de materiale pe care oamenii le cumpără, le procură, dar ei nu își bagă banii într-un material tare, că ala-i scump. Uita-ți-vă la materialul ăsta. Vedeți? Nu se îndoaie. Știu că sunt persoane care iau materiale chiar și de pe la gunoaie, să pună acolo ceva și să ia banii. Eu nu, uita-ți-vă ce material e ăsta. La toți le plac materialele de calitate. De multe ori îi întreb și pe domni, pe domnișoare că ce au pățit de nu au mai venit. «Pai nu s-au mai stricat!»”.
„Și bărbații prețuiesc lucrul de calitate”
Pentru domnul Ciocan nu există seară în care să nu pună capul pe pernă mulțumit că a realizat ceva. Meseria sa îi face plăcere. Ceea ce îl încântă cel mai tare este faptul că oamenii pleacă mulțumiți din atelierul său. „Asta, de exemplu e o talpă pe care vreau să o pun la o încălțăminte bărbătească. Și bărbații prețuiesc lucrul de calitate. Nu poți să pui o talpă de un deget. La orice fel de încălțăminte, talpa trebuie să fie în afară mai lungă (colțul din afară). Unii fac invers acest lucru și unde am văzut le-am atras atenția. Au motivat că nu le-a ajuns talpa. Dacă nu îți ajunge, nu fă. Dacă nu ai, caută să ai.” explică acesta.
De tânăr a muncit și s-a perfecționat pentru a putea pune de la prima vedere un diagnostic oricărei perechi de încălțăminte afectată de alergătura cotidiană. Din păcate, știe că odată cu el și cu ceilalți colegi de breaslă, această meserie va pieri, deoarece tinerii nu vor nicicum să învețe meserie. „Pentru ei e plictiseală să stea aici să muncească. Ar câștiga un ban, decât să stea pe drumuri. Bani le-ar trebui, dar de muncit nu”, spune acesta plin de regret.
Dar până este în putere și până când clienții îl caută, nu renunță. Toate acestea, dintr-un singur motiv: iubește ceea ce face.
