
Spectacolul ”Paiațe”, de Ruggiero Leoncavallo, programat pentru miercuri, 2 aprilie, de la ora 18.30, este o operă în două acte care surprinde granița subțire dintre veselia clovnilor de pe scenă și realitatea vieții grele de comediant călător. O poveste de dragoste înfocată, cu pasiuni şi trădări, desfășurată pe scenă și înafara scenei, între arlechini uneori zâmbitori, alteori triști. Debutul operei a avut loc în anul 1892, în Milano, sub titlul original „Pagliacci”, devenind una dintre apreciatele lucrări permanente din repertoriul marilor teatre lirice.
Spectacolul este interpretat în limba italiană şi o are ca invitată pe soprana Cristina Simionescu, de la Opera Naţională Română din Iaşi, care va introduce publicul în ritmul alert al saltimbancilor, alături de artiştii Cristian Mogoşan, Florin Estefan, Oleg Ionese, Ştefan Korch şi dirijorul Adrian Morar. Regia artistică este semnată de Emil Strugaru.
Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală din Piaţa Ştefan cel Mare nr. 14, deschisă de luni până vineri între orele 11-17 şi cu 30 de minute înainte de începerea reprezentaţiei, la caseria din holul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca.