Armand Călinescu a fost marcat de personalitatea tatălui său, colonelul Mihai Călinescu, un militar tenace, dur şi disciplinat. Armand Călinescu a studiat la Facultatea de Drept şi la cea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, apoi a studiat în Paris, unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe economice şi politice. A revenit în ţară în anul 1918, când a fost numit judecător. A rămas magistrat doar un an, pentru că s-a alăturat Partidului Ţărănesc, condus de Ion Mihalache.
Acest partid a fuzionat în 1926 cu Partidul Naţional Român, condus de Iuliu Maniu şi s-a format PNŢ. Armand Călinescu a ajuns, în acelaşi an, deputat pe listele acestui partid. În 1928, a fost numit prefect de Argeş, iar apoi a fost promovat subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii, în acelaşi an.
În 1930, a devenit subsecretar de stat la Ministerul de Interne. S-a remarcat prin fermitate. Atitudinea sa dură faţă de legionari a contribuit la căderea Guvernului Alexandru Vaida-Voevod, în 1933. Armand Călinescu a devenit în acea perioadă tot mai apropiat de Regele Carol al II-lea şi s-a îndepărtat de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.
În 1938, la propunerea Regelui, a devenit ministru de Interne în Guvernul condus de Octavian Goga. Au urmat scurte mandate la conducerea unor ministere precum cele ale Sănătăţii, Educaţiei Naţionale şi Apărării Naţionale, apoi, în 7 martie 1939, a devenit prim-ministru. Armand Călinescu a fost implicat în reprimarea Mişcării Legionare, care îşi asumase asasinatul ca mijloc de luptă politică. Corneliu Zelea Codreanu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, pentru că devenise o unealtă a Germaniei naziste, apoi a fost ucis, împreună cu alţi lideri legionari.
Armand Călinescu şi-a dat acordul pentru eliminarea acestora. În planul politicii externe, Armand Călinescu a fost ferm pentru continuarea alianţei cu Franţa şi Marea Britanie. Mai mult, el a pus la cale un plan pentru distrugerea câmpurilor petrolifere de pe Valea Prahovei, precum şi a rafinăriilor, în cazul unei invazii germane. În timpul mandatului său a izbucnit Cel de-al Doilea Război Mondial. România a decis să rămână neutră, dar să ajute Polonia.
În 17 septembrie 1939, la ora 23.00, preşedintele şi Guvernul Poloniei s-au refugiat în România şi au fost primiţi la Cernăuţi. De asemenea, a fost primit şi tezaurul Băncii Naţionale a Poloniei, care a fost trimis, prin Constanţa în Anglia, pentru a finanţa în continuare efortul de război. În România, au ajuns 100.000 de refugiaţi polonezi, dintre care 60.000 de militari, care au fost lăsaţi apoi să plece în străinătate pentru a lupta contra Germaniei.
Citiţi mai multe pe RFI:ro.
