Nicolae Rădescu a fost unul dintre cei mai curajoşi ofiţeri ai Armatei Regale Române. El s-a născut în anul 1874, la Călimăneşti, într-o familie de mici boieri. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri, apoi Şcoala Superioară de Cavalerie. A urmat şi Şcoala Superioară de Război şi a luat parte la campania din Bulgaria, din timpul Celui de-al Doilea Război Balcanic.
De asemenea, a luat parte de la bun început la Primul Război Mondial, în calitate de divizion de cavalerie. S-a remarcat prin vitejie. După Primul Război Mondial, Nicolae Rădescu a devenit adjutant al Regelui Ferdinand I. A urmat o perioadă în care a fost ataşat militar la Londra, iar apoi a devenit general.
În 1933 a demisionat dintre cadrele active ale Armatei Regale Române şi a decis să intre în politică. A aderat la Partidul Poporului, condus de mareşalul Alexandru Averescu. De asemenea, a colaborat şi cu o grupare de extremă dreaptă, numită Cruciada Românismului, iar din acest motiv a început să fie supravegheat de Siguranţa Statului.
În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, generalul Nicolae Rădescu a fost împotriva înaintării trupelor române dincolo de Nistru şi i-a trimis o serie de memorii în acest sens dictatorului Ion Antonescu care preluase controlul asupra statului român. De asemenea, Nicolae Rădescu a intrat în conflict cu ambasadorul Germaniei naziste la Bucureşti, Manfred von Killinger. În urma acestui conflict, a fost internat pentru un an în lagărul de deţinuţi politici de la Târgu-Jiu. După eliberare, în 1942, el a intrat în legătură cu fruntaşii Opoziţiei care doreau ieşirea României din război.