În 15 mai 1868, peste 60.000 de români s-au strâns la Blaj, pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la Adunarea Naţională din 1848. Însă scopul reuniunii nu era doar unul comemorativ, ci şi unul politic. În 1848, românii ardeleni au luptat de partea împăratului Franz Jozef şi contra revoluţionarilor maghiari, care nu recunoşteau drepturile naţionale ale românilor ardeleni.
Adunarea de la Blaj din 1868 avea loc la un an de la Ausleigh, adică de la reorganizarea Imperiului Austriac în Imperiul Austro-Ungar. Această reorganizare a presupus încorporarea Marelui Principat al Transilvaniei în Regatul Ungariei, iar românii ardeleni se simţeau trădaţi.
La iniţiativa lui Ioan Raţiu, avocat la Sibiu, şi a lui George Bariţiu, fondatorul Gazetei de Transilvania, jurnalist la Braşov, liderii românilor ardeleni au adoptat un document intitulat Pronunciamentul de la Blaj. Prin acesta, românii ardeleni cereau restabilirea autonomiei Transilvaniei, precum şi repunerea în vigoare a legilor adoptate de Dieta Transilvaniei de la Sibiu în 1863, care recunoşteau egalitatea naţională şi confesională a românilor cu celelalte comunităţi din Marele Principat, precum şi caracterul oficial al limbii române în Transilvania.
Tot prin Pronunciamentul de la Blaj, românii din Transilvania declarau că nu recunosc dreptul Parlamentului din Budapesta pentru a adopta legi pentru ei.
Pronunciamentul a marcat şi naşterea mişcării politice pasiviste, care presupunea nerecunoaşterea instituţiilor maghiare. Pronunciamentul a fost publicat în ziarele româneşti din Transilvania şi din România, precum şi în presa occidentală.
Află ce s-a întâmplat cu iniţiatorii documentului, din Pagina de istorie.
