Onisifor Ghibu a venit pe lume la Sălişte, în judeţul Sibiu. A făcut studii în Sibiu, Braşov, Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi Jena în domenii precum teologia ortodoxă, filosofia, pedagogia şi istoria universală.
După ce şi-a luat doctoratul la Jena, Onisifor Ghibu a fost numit inspector al şcolilor confesionale ortodoxe din Transilvania, precum şi profesor la Institutul Teologic Ortodox din Sibiu.
În timpul Primului Război Mondial, ardeleanul Onisifor Ghibu, alături de alte personalităţi din Transilvania, precum poetul Octavian Goga sau preotul greco-catolic Vasile Lucaciu, s-au manifestat deschis împotriva Austro-Ungariei. Din acest motiv, Onisifor Ghibu a fost condamnat la moarte în contumacie de Curtea Militară Maghiară din Cluj, în 1915. Sentinţa nu a fost pusă în executare, deoarece Onisifor Ghibu era refugiat la Bucureşti.
În 1916, Onisifor Ghibu s-a refugiat la Iaşi, iar din 1917 la Chişinău. În Basarabia, el s-a implicat în redeşteptarea naţională a românilor. Pentru refugiaţii şi voluntarii ardeleni din Armata Regală Română, Onisifor Ghibu a tipărit ziarul Ardealul, care a devenit apoi cotidianul România Nouă. Acesta îşi asuma deschis lupta pentru Unire. Apoi, Onisifor Ghibu s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Moldovenesc.
După Marea Unire, întors în Transilvania, a fost inclus în Consiliul Dirigent, guvernul regional care administra teritoriile Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului şi Banatului, proaspăt integrate României. Onisifor Ghibu a fost un fel de ministru al educaţiei în acest organism. În această calitate, în anul 1919, a reorganizat Universitatea din Cluj, după ce profesorii Universităţii Franz Jozef din oraş au refuzat să depună jurământul de credinţă faţă de România, apoi au plecat în refugiu în Ungaria. Onisifor Ghibu a fost numit profesor la noua Universitate a Daciei Superioare din Cluj şi a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Ce au făcut comuniştii cu Onisifor Ghibu, aflaţi din Pagina de istorie a RFI.
