Pagina de istorie: Moştenirea Raţiu, dusă mai departe de Nicolae şi Indrei Raţiu

Peste 250 de oameni din întreaga lume s-au strâns la Turda zilele trecute pentru a-l serba pe cel mai cunoscut român din Marea Britanie. Nicolae Raţiu este fiul mai mic al regretatului om de stat Ion Raţiu şi continuă, împreună cu fratele său, Indrei, munca şi proiectele fostului lider al exilului democratic românesc, scrie RFI in Pagina de istorie.

Nicolae Raţiu a venit pe lume în anul 1948, la Davos, în Elveţia. Tatăl său, Ion Raţiu, suferea de tuberculoză şi s-a tratat în Elveţia. Ion Raţiu era descendentul uneia dintre cele mai ilustre familii româneşti din Transilvania, înnobilată de principele Gabriel Bethlen, şi care dăduse până atunci numeroase personalităţi precum liderul Mişcării Memorandiste, dr. Ioan Raţiu, sau canonicul greco-catolic Basiliu Raţiu.

 

Din 1940, Ion Raţiu primise statutul de refugiat politic în Marea Britanie, unde se căsătorise cu Elisabeth Pilkington, descendenta unei familii cu rădăcini în perioada Cruciadelor, care se remarcase în secolul XX prin afacerile sale din domeniul sticlăriei.

 

Ion Raţiu şi-a asumat rolul de lider al exilului democratic românesc, iar acest lucru a influenţat viaţa familiei sale. Indrei şi Nicolae Raţiu îşi amintesc abundenţa de obiecte româneşti din casa lor, vizitele dese ale românilor refugiaţi în Occident, sau dedicarea cu care Ion Raţiu scotea un buletin săptămânal de ştiri româneşti, editat în limba engleză, numit Free Romanian Press. Cei doi copii, Indrei şi Nicolae Raţiu, îl ajutau pe tatăl său să multiplice la linotip buletinul de ştiri.

 

La sfârşitul anilor 1970, după dispariţia Consiliului Naţional Român de la New York, Ion Raţiu a obţinut permisiunea Regelui Mihai I să încerce să unifice exilul democratic românesc. În această misiune, a fost ajutat de familia sa. Ion Raţiu a creat Raţiu Family Foundation, pentru activităţile caritabile. Indrei Raţiu devenise jurnalist şi s-a implicat în activităţile caritabile ale familiei, în timp de Nicolae Raţiu, care absolvise şcoli din Marea Britanie şi în Statele Unite ale Americii, şi-a asumat conducerea afacerilor familiei şi implicarea în activitatea politică. A contribuit, între 1984 şi 1996, la editarea ziarului Românul Liber şi s-a implicat în activitatea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, fondată de tatăl său. Ulterior, Nicolae Raţiu a fost, vreme de 10 ani, preşedintele Uniunii. De asemenea, l-a sprijinit pe Ion Raţiu în activitatea sa politică în calitate de lider al PNŢCD.

 

Familia Raţiu a fost implicată în mass-media din România, prin editarea ziarului Cotidianul. De asemenea, a fost creată o reţea de organizaţii neguvernamentale, precum Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda, o fundaţie pentru sănătate în Bucureşti, iar generosul sprijin financiar oferit de această familie permite funcţionarea singurei catedre de studii româneşti din Statele Unite ale Americii, de la Georgetown University.

 

Citiţi mai multe pe RFI.ro.

Related posts

Leave a Comment