Soarta românilor din Bucovina de Nord, Basabaria şi Herţa a fost pecetluită în 26 iunie 1940, când cele trei teritorii au fost cedate Uniunii Sovietice. Aproape peste noapte, peste trei milioane de români s-au trezit sub ocupaţie sovietică. Pentru ei, acest lucru a însemnat opresiune atât etnică, culturală, religioasă, cât şi economică.
Sovieticii au golit hambarele şi podurile gospodarilor români de orice fel de bucate au avut. Au impus cote greu de atins şi au trecut chiar la pedepse corporale asupra celor care nu se supuneau noului regim. Aşa se face că sute de români din satele din Bucovina s-au hotărât, la nici 10 luni de la instaurarea ocupaţiei sovietice, să îşi lase casele şi pământurile şi să re refugieze în România.
Încă din ianuarie 1941, agenţii NKVD-ului au lansat zvonul că cei care vor pot să plece din Bucovina spre România, fără nicio oprelişte. Astfel, în ziua de 1 aprilie 1941, într-o zi de Paşti, îmbrăcaţi în costume naţionale, sute de români de pe valea Siretului, şi-au pus mâncare în traistă, şi-au luat copiii mici în braţe şi au pornit ca într-o procesiune, pe jos, spre graniţa cu România. Ei purtau steaguri religioase, cruci din cetini şi steaguri albe.
La nici trei kilometri de graniţă, în locul numit Poiana Varniţa, grupul de români a fost întâmpinat de sovietici înarmaţi cu mitraliere. În câteva minute, întregul convoi a fost secerat de gloanţe, iar cei care nu au murit în urma rafalelor, au fost ucişi de cavalerie. Cei care au mai trăit să povestească despre Masacrul de la Fântâna Albă spun că sovieticii au îngropat victimele în gropi comune, chiar şi pe cei care încă nu îşi dăduseră, încă, duhul.
