Aron Marton s-a născut în localitatea secuiască Sândominic. A studiat în satul natal, la Şumuleu Ciuc, la Miercurea Ciuc şi la Alba Iulia. În 1915, a fost încorporat ca ofiţer în armata imperială austro-ungară şi trimis să lupte pe fronturile din Italia şi din România.
A luat parte la bătălia de la Oituz. După terminarea războiului, vreme de doi ani, a lucrat pentru un ocol silvic. Marcat de trauma războiului, a decis să devină preot. Între 1920 şi 1924, a studiat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, iar în 1924 a fost hirotonit preot în catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia.
A servit ca preot şi profesor la Ditrău, Gheorgheni, Târgu-Mureş, Turnu Roşu şi Sibiu. În 1930, a fost chemat pentru a lucra în curia Diecezei de Alba Iulia, iar în 1936 a fost numit paroh al bisericii Sfântul Mihail din Cluj. În 1938, a fost numit administrator apostolic al Diecezei de Alba Iulia, iar în acelaşi an a fost numit episcop.
Slujirea sa ca episcop a fost marcată de tulburări. Era considerat de serviciul secret de la Bucureşti, pe nedrept, ca duşman al românilor şi supravegheat cu atenţie. După Diktatul de la Viena, dieceza sa a fost tăiată în două. Aron Marton a preferat să rămână în Regatul României, la Alba Iulia, deşi se putea muta în Ungaria. A făcut naveta peste graniţă, între Alba Iulia şi Cluj.
În 18 mai 1944, Aron Marton a lansat un apel emoţionant în biserica Sfântul Mihail din Cluj. El a somat autorităţile maghiare să oprească persecutarea evreilor şi a cerut tuturor catolicilor să îi ajute pe evrei. Drept urmare, autorităţile de la Budapesta l-au declarat persona non grata şi l-au expulzat în România. Aron Maron a continuat să protesteze împotriva persecuţiilor.
O anecdotă spune că, în 1944, i-a servit pe soldaţii sovietici cu vin din rezerva sa personală. Sovieticii au fost atât de încântaţi încât s-au întors de mai multe ori de la Turda pentru a cumpăra vin de la episcop până când cetăţenii din Alba Iulia, exasperaţi, au făcut chetă, au cumpărat tot vinul episcopului şi l-au dăruit sovieticilor, ca să scape de ei.
Citiţi mai multe pe RFI.ro.