Doina Cornea a fost pasionată de filologie. A studiat franceza şi italiana la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, iar apoi a devenit profesoară de franceză în Zalău, unde s-a căsătorit cu un avocat. În 1958, ea s-a mutat înapoi la Cluj, unde a devenit cadru didactic al Facultăţii de Filologie.
După propriile sale mărturisiri, ea a început să pună sub semnul întrebării fundamentele etice ale comunismului după o vizită în Franţa, în 1965, când a fost şocată de libertatea cu care tinerii îl criticau pe generalul Charles de Gaulle.
Încet, sentimentul de revoltă a început să crească în sufletul ei, iar în 1982 a reuşit să trimită o scrisoare de protest pentru a fi difuzată de Europa Liberă. Redactorii Europei Libere au crezut că Doina Cornea este un pseudonim şi i-au citat numele pe post. Imediat, a început să fie hărţuită de Securitate.
A fost dată afară de la Universitate, însă a continuat să protesteze. Până în 1989, a reuşit să trimită 31 de texte de protest la Europa Liberă. În 1987, a lipit afişe prin care îşi manifesta solidaritatea cu muncitorii arestaţi în Braşov în urma protestelor anticomuniste. În 1988, i-a trimis o scrisoare Papei Ioan-Paul al II-lea prin care cerea să lupte pentru libertatea Bisericii Greco-Catolice.
În tot acest timp, Doina Cornea era persecutată în mod deschis, după cum mărturisea ea în cartea „Faţa nevăzută a lucrurilor. Dialoguri cu Rodica Palade”.
Doina Cornea era în arest la domiciliu în anii 1980. „Fusesem bătută de miliţianul de la poartă, trântită pe jos, izbită cu picioarele. Şchiopătam, respiram greu. La trei zile după bătaie, securiştii mi-au dat voie să ies din casă pentru a merge la medic. Am încercat la un cabinet medical din apropiere, destinat sportivilor. M-a primit doctorul Duma. Nu ne cunoşteam. Ulterior am aflat că şi-a dat seama cine eram. M-a examinat şi mi-a dat o idee excelentă: „Mergeţi la Medicina Legală”. Acolo, m-a examinat dr. Petru Moşoigo. Mi-a eliberat un certificat medical foarte amănunţit, măsurând fiecare contuzie: hematom, coapsa stângă: 16/9 cm; hematom, braţul stâng: 5/4 cm, şi aşa mai departe, vreo şaisprezece poziţii. Certificatul a ajuns în Occident. Numai aşa puteam rezista”, descria Doina Cornea calvarul prin care a trecut.
Citiţi mai multe pe RFI.ro.