Povestea lui Iuliu Hossu a început în satul natal, Milaşul Mare, unde tatăl său era preot. De-a lungul timpului, a fost şcolit în satul său, apoi la Reghin, Târgu-Mureş şi Blaj, pentru ca mai târziu să fie trimis să studieze la Roma. În 1906, a primit titlul de doctor în filosofie, iar în 1910 a obţinut titlul de doctor în teologie.
În 27 martie 1910, a fost hirotonit preot la Roma, de către unchiul său, episcopul Vasile Hossu. A activat pentru început în cadrul Episcopiei de Lugoj, apoi a cerut să servească drept preot militar în timpul Primului Război Mondial. În martie 1917, a fost numit episcop de Gherla în locul unchiului său, Vasile Hossu.
În 1 Decembrie 1918, Iuliu Hossu a fost cel care a vestit celor 100.000 de români strânşi la Alba Iulia rezoluţia de Unire a Transilvaniei cu Regatul României. În perioada interbelică, Iuliu Hossu s-a bucurat de preţuirea Regelui Ferdinand I al României şi a devenit senator de drept. Iuliu Hossu a devenit, în acea perioadă, episcop de Cluj-Gherla, după ce scaunul episcopal a fost mutat de la Gherla la Cluj.
În perioada Cel de-al Doilea Război Mondial, el a fost liderul spiritual al românilor din Transilvania de Nord, care ajunseseră din nou sub ocupaţia maghiară. De asemenea, a salvat mulţi evrei clujeni de deportarea în lagărele naziste ale morţii, în 1944.
Iuliu Hossu s-a opus în egală măsură extremismelor naziste, dar şi celor comuniste. În anul 1948, când o ţară întreagă tremura în faţa terorii staliniste, Iuliu Hossu i-a excomunicat pe cei 36 de prototopi greco-catolici strânşi de comunişti la Cluj pentru a desfiinţa Unirea religioasă de la 1700. Atitudinea sa i-a înfuriat pe comunişti, care l-au arestat pe episcopul Unirii în 29 octombrie 1948, în casa fratelui său din Bucureşti.
